Adică… cum ar veni… cam ce-ar vrea je să facă-n anu’ ăsta nou-nouţ.
Păi ar cam vrea el multe, da’ vorba ‘ceea: vrabia Mihai Viteazu. Totuşi, mi-aş dori şi câteva lucruri pe care le consider foarte realizabile. Asta fiindcă-s un om rezonabil, d-aia! 🙂
Întâi, mi-aş dori să termin odată pentru totdeauna cu seria Turnul Întunecat. Mi-a ajuns cât mi-a frecat ridichea Voicunike, printre alţii. Asta înseamnă patru volume, dar partea a IV-a e deja bine conturată-n traducere. Ar mai rămâne, deci, trei mari şi late. Ultimul chiar mare şi chiar lat!
Tot o serie e şi Compania neagră, din care am înţeles c-ar trebui să mai tălmăcim anul acesta încă vreo 2-3 volume.
Mi-ar mai plăcea, apoi, să văd apărut şi Regele Şobolan al lui China Mieville. Traducerea şade frumuşel pe diverse hdd-uri şi usb stick-uri încă din vara lui 2009. Poate că totuşi s-o încumeta cineva…
Şi cam atât cu traducerile. Restul, fiindcă-s convins că vor mai fi şi altele, sunt o pâclă, încă. Le-om afla cu toţii pe măsură ce trăim. 🙂
Second, mă voi strădui să dau de pământ cu monografia Stephen King. Ca dată orientativă a apariţiei puteţi socoti preajma BookFest-ului. O va scoate Horia la Millennium Books, în colecţia Metatext.
Tot second, o a doua ediţie a romanului meu de debut, În umbra deasă a realităţii. Ediţie reorganizată, rescrisă, cu un final nou. Good, better, the best, vorba poetului. Cartea n-are încă un editor, dar găsi-vom unul; din fericire, asta nu mai e o problemă acum.
Al treilea second :), dorinţa a’ mai mare-i să terminat – probabil spre finalul anului – unul dintre romanele aflate în continuu lucru. Baiul e că nu ştiu încă la care să mă opresc.
Şi tot o rezoluţie ce ţine de scris e şi să-mi reîncălzesc mâna la compus proze scurte. Am dat deunăzi peste carneţelul cu idei de povestiri şi-s quite a few. Ş-am mai strâns unele pe diverse fiţuici. Aşa că: păzea!
În al treilea rând, finally, îmi propun să fiu sănătos şi să contribui la sănătatea celor din jur. Iar de-o fi s-apară ş-un Pricăjan Jr. în peisaj, ei, noi n-om putea fi decât în al nouălea cer. 😛 Da’ despre asta-i mai bine să nu vorbim… Vorbi-vom îndeajuns post-factum, certamente.
Dragilor, cam astea ar fi dorinţele lui je pentru anul ce tocma’ începu. Sper să mi se-mplinească şi-s convins că-n bunătatea voastră nemărginită asta-mi doriţi şi voi. Lucru pentru care vă mulţumesc anticipat.
Să aveţi un an cu de toate bunătăţile!
Suna bine si-ti doresc sa le implinesti, ba sa mai faci si extra. Sint convinsa ca asa va fi, judecind dupa trecut 😉
Vreau doar sa stiu – care-i secretu’? Ce maninci dimineata de ai atita energie? 😀
Un an nou minunat!
Eu una nu sufăr de bunătate nemărginită – deşi mi-ar fi plăcut :P, dar îţi urez din toată inima să ţi se îndeplinească toate aceste dorinţe, şi altele pe deasupra! 🙂
Alexandra, nu-i niciun secret. Ba aş putea spune chiar că-s un leneş în ultima vreme. Da’ anul ăsta mi-am propus să mă schimb. 🙂
Mulţumesc de urare, Vero! Fie ca bunătatea ta să mă conţină-n continuare-n ale sale margini. 😀
păi, ce mai rămîne de zis? să-ţi ţinem pumnii!
(da’ zic să-i dai bătaie acum cu proza, că după ce apare urmaşul o vreme nu mai pupi tu scris)
mircea, iti doresc implinirea dorintelor si numai bine, si ma bucur teribil de vestea cu Umbra si cu noul roman! numai bine si sanatate tie si celor dragi!
http://bravonet.ro/forum/viewtopic.php?p=831939#831939
ia uitati si voi cine e jigodia de spadez , cititi-i din posturi , sa vedeti cine este ADEVARATUL SPADEZ
Mircea asa sa fie precum iti doresti.Fie ca zeita Fortuna sa te cocoseze anul asta!
@gringo-Si ce daca?!Esti mai breaz?
S-ar putea să fie chiar invers, V. 🙂 Nu ştiu de ce, dar am eu un feeling în sensul ăsta. În tot cazul, clar e că mă-ncep din timp. 😀
Mulţumesc, Oliviu. Chiar astăzi încep revizia cărţii. Imprimăm şi ne-apucăm să tăiem. 🙂
Gringo, nu ştiu ce zici tu acolo, da’ zău că nu mă interesează dezvăluirile tale senzaţionale.
Voicu, cocoşeze-mă, cum zici. 😀
Clanul Ghidovenilor (cu motan cu tot!) îți urează să poți duce la bun sfârșit tot ce ți-ai propus aici – și nu numai! Noi așteptăm cu încredere și interes rezultatele (literare, bineînțeles! 🙂 ).
Mulţumesc, mulţumesc. Venită din partea Clanului Ghidoveanu, urarea asta are aproape valoare de profeţie. 🙂
multe mai vrei tu, mircea… macar editia a doua a romanului si vreo poveste, doua daca reusesti… eu iti doresc sa ti se intimple
Avânt am, planurile-s făcute… Executarea lor ţine acum doar de organizarea timpului. Ei, asta-i adevărata (şi veşnica) provocare. Am început însă de câteva zile şi până acum nu pare greu.
Pingback: Intermeci (21)
Pingback: Recapitulare săptămâna 1 « Mircea Pricăjan