Premiile RCWC 2011

Am primit cu bucurie comunicatul următor:

Romanian Crime Writers Club şi premiile sale pe anul 2011

Romanian Crime Writers Club – prima asociaţie a scriitorilor de romane poliţiste din România – îşi va decerna premiile pe anul 2011 la Târgul de Carte Gaudeamus. Evenimentul va avea loc sâmbătă, 26 noiembrie, orele 18:00, la standul trustului Publicaţiile Flacăra, editurii Tritonic şi Crime Scene Publishing (standul 17), nivelul 0.00 al Romexpo, Pavilionul Central.

Câştigătoarea ediţiei 2011 a concursului organizat de RCWC a fost desemnată Andra Pavel, al cărei roman, În braţe străine, va fi lansat în aceeaşi seară.

Cu aceeaşi ocazie vor fi înmânate diplome:

  • Editurii Trei – pentru cel mai bun program editorial mystery&thriller în 2011;
  • Doamnei Ileana Cantuniari, pentru traducerea romanului Omul cu cercurile albastre de Fred Vargas, apărut la editura Trei în 2011;
  • Scriitorului John leCarre, pentru romanul Cel mai vânat om din lume, apărut la editura RAO, cel mai bun roman străin mistery&thriller tradus în limba română în 2011;
  • Domnului Mircea Pricăjan, redactor şef al revistei online suspans.ro, pentru promovarea constantă a genului mistery&thriller în România în 2011.

2011 = purcoi de gologani

Primesc pe mail următoarea bălmăjeală (o reproduc întocmai):

Ce an ciudat ……. in acest an am avut si avem, patru date neobisnuite … 1/1/11, 11/1/11, 1/11/11, 11/11/11 si asta nu este tot … Luati ultimele doua cifre ale anului in care te-ai nascut – adauga acum varsta pe care ai facut-o in acest an, iar rezultatul va fi 111 pentru toate. Acesta este anul in care vin banii! In acest an octombrie va avea 5 duminici, 5 zile de luni si 5 zile de sambata. Acest lucru se intampla numai o data la 823 ani. Acesti ani speciali, sunt cunoscuti ca „Moneybags” (saci de bani). Proverbul spune ca daca trimiti acest mesaj la opt prieteni, bani vor veni la tine in urmatoarele patru zile, dupa cum se explica in Feng Shui chinez. Cei care nu continua nu vor primi nimic. Sa fie oare adevarat?!

Eh, aşa mai merge! Decât cu apocalipse… 😛

Recomandările mele

Rămânem la chestiuni administrative.

Astăzi am pus pe picioare rubrica Recomandarea săptămânii. Este vorba despre exact ceea ce spune titlul. Săptămânal, vă voi supune atenţiei o carte care eu consider că merită, logic :), atenţia voastră.

Ce trebuie să ştiţi – şi, în acelaşi timp, elementul de noutate – este că, pentru a accesa pagina, trebuie pur şi simplu să intraţi la adresa blogului meu: mirceapricajan.wordpress.com. Recomandarea apare ca o pagină statică, un soi de copertă a blogului. De acolo, pentru a intra în blog nu trebuie decât să daţi clic pe pagina Posts, din primul rând de sus (ştiţi, acela care conţine acum şi Contact-ul).

Astfel, Posts devine vechiul Home, iar Home devine coperta blogului, adică Recomandarea săptămânii.

Sper că nu v-am zăpăcit de tot. 🙂 Mai mult, sper că veţi găsi interesantă această rubrică.