Marea revizie

A început!

Iniţial, astăzi am vrut să trec doar prin prolog (altul decât cel din versiunea 2002, adus în faţă taman din al doilea volum), dar iată că sunt deja intrat bine în primul capitol.

Ca primă impresie: textul are mari probleme de coerenţă. Back in the day, când am compus cartea la maşina de scris, m-am cam lăsat purtat de val. Multe lucruri care nu ajută deloc subiectul s-au furişat în pagină. Cum ar fi întregul trecut al primarului din Neş, absolut inutil pentru dezvoltarea intrigii, chiar dacă, luat separat, constituie o poveste… real(ist)ă şi oarecum captivantă. Prin urmare, am tăiat trei pagini dintr-un foc.

În acelaşi timp, reîncep să simt personajele aproape, mi-amintesc ce le mână-n luptă şi văd mult mai clar drumul pe care trebuie să-l străbată. Partea asta cu tăiatul începe să fie distractivă.

Abia aştept să ajung la ultimul sfert al cărţii, pe care am de gând să-l rescriu complet. Adică… o fi Umbra mea un tribut adus lui It, da’ ce NU vreau să fie e tributARĂ über-romanului lui King. 😉


7 comments

  1. Pingback: Recapitulare săptămâna 1 « Mircea Pricăjan


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s