Marius Chivu, Sfîrșit de sezon, Editura Polirom, Colecția Fiction Ltd., Iași, 2014

Nu sunt multe exemple de cronicari literari care să fi trecut în „tabăra adversă” cu real succes, până într-acolo încât armele noului meșteșug să îi reprezinte mai bine. Marius Chivu este, însă, cu siguranță, un exemplu excelent. Primul său volum de proză scurtă, Sfîrșit de sezon, m-a încântat. Sunt aici unsprezece povestiri foarte bine scrise, din care am desprins trei… preocupări majore. Protagonistul, mereu același, deși cu atribute diferite, se prezintă în trei ipostaze, fiecare ținând de mediul în care se mișcă. Este, prima dată, actualitatea, zona citadină, cu probleme și petreceri, unde el încearcă să își găsească locul, să se integreze. Este apoi întoarcerea la copilărie, la lumea din care vine, și aici (proze precum „În familie” și „Întoarcere”) mi se pare că autorul excelează. Și mai este, apoi, evadarea, fuga deopotrivă de trecut și de prezent, cel mai adesea într-un loc atemporal, precum Vama, la mare, deci, ca în „La vulturul de mare cu peștele în gheare”, „Wyoming” sau „Vieni qua!”. Este o proză construită pe calapod american, cum bine s-a remarcat, și acest lucru, singur, ar fi demn de apreciere, întrucât asta înseamnă o anume rigoare în plămădirea narațiunii, un accent pus cu precizie pe acele elemente care fac povestea să meargă înainte, o atenție sporită acordată construirii personajelor, căutarea efectului prin ricoșeu…

Marius Chivu se prezintă, deci, ca un prozator foarte talentat pe care îl voi urmări fără îndoială pe viitor. Cu atât mai mult cu cât înțeleg că-și dorește să se dedice prioritar acestei îndeletniciri creatoare.

[în Camera de gardă, Familia, nr. 2/2015]