Gabriel Chifu, Punct și de la capăt, Editura Polirom, Colecția Fiction Ltd., Iași, 2014

Un roman foarte bine țesut, o descoperire a trecutului prin poveste guvernată de însuși „duhul povestirii”, cu o coborâre graduală în timp, de la prezentul în care profesorul Basil Dumitrescu, cel în care sălășluiește „duhul” și care, fără să știe, a declanșat lanțul de evenimente ale cărui victime sunt trioul Octavian-Vera-Damian și, într-un final, doctorul Mihai Deleanu, fiul Verei și, foarte probabil, al lui Octavia, este centenar, și până în îndepărtatele zile dinaintea celui De-al Doilea Război Mondial. Această coborâre prilejuiește dezvoltarea, pe rând, a unui roman carceral, unde cei doi foști prieteni și, ulterior, rivali Octavian și Damian sunt puși în contrast, primul suferind cu stoicism închisoarea, în vreme ce al doilea alegând să facă jocul sistemului, devenind cel mai temut torționar de la Pitești; a unui roman de dragoste, al ruperii relației dintre Vera și Damian, care o înspăimântă cu convingerile sale comuniste tot mai ferme, și al înfiripării relației dintre ea și Octavian; și, împletindu-se cu acesta, a unui roman al descoperirii, al tinereții: atracția legionară pe care le-o cultivă profesorul Basil Dumitrescu, niciodată oficializată cu adevărat, însă transformată în motiv de pedeapsă după schimbarea sistemului. Tustrele aceste romane sunt cuprinse în rama largă a romanului detectivistic, al căutării originilor, pe care îl întreprinde ziaristul Valentin Dumnea la rugămintea prietenului său, doctorul Mihai Deleanu. Pare greu de urmărit, așa, în rezumat, însă garantez vă autorul știe să deruleze povestea astfel încât ițele să nu se încurce, ci dimpotrivă – să se înșire fermecător.

Mi-e limpede, citind acest roman, că Gabriel Chifu e născut romancier; un simplu prozator nu ar fi reușit să ducă la capăt un proiect atât de ambițios.

[în Camera de gardă, Familia, nr. 2/2015]