Florin Ardelean – Folie a trois. Ivona

20 martie 2015: Florin Ardelean – Folie a trois. Ivona

Finalul a fost cel mai greu de scris și a venit când autorul se aștepta mai puțin, într-o cameră de hotel din insula Corfu. Înainte de asta a fost surpriza de-a descoperi că povestea din Folie a trois, romanul apărut la aceeași editură Trei în 2012, nu se încheiase, de fapt, așa cum autorul crezuse. Acum, mai precaut, după scrierea celui de-al doilea volum, s-a gândit să nu mai lase lucrurile la voia întâmplării – ne-a spus Florin Ardelean la lansarea bine asistată de la Librăria Humanitas Oradea, într-o după-amiază însorită de primăvară certă. S-a pus serios pe lucru, ca un romancier profesionist, compunând conștiincios sinopsisul viitorului volum al – deocamdată – trilogiei Folie a trois. Nu ne-a dezvăluit multe despre acest proiect, doar că personajul principal, alter-ego-ul pe care între timp a decis să și-l asume fățiș, va muri, trebuie să moară, altă soluție nu există: dezvăluire care a stârnit rumoare între participanți, autorul fiind chiar luat de la rost, pe loc, cu șarmul caracteristic, de Liana Cozea. Dincolo de aceste senzații „tari”, lansarea a fost expert condusă de Ioan Moldovan, prieten și atent cititor al lui Florin Ardelean, care ne-a prezentat în linii mari trama și tribulațiile personajelor primului volum, pentru a ne introduce apoi în subiectul romanului proaspăt lansat.

Nu se întâmplă des ca un prozator orădean/bihorean să lanseze un roman purtând girul unei edituri de renume cum este Editura Trei. Și asta nu pentru că prozatorii locului ar fi mediocri, ci pur și simplu pentru că ei abia dacă… sunt, știut fiind faptul că pe malurile Crișului Repede înfloresc mai cu seamă poeții, eseiștii și filosofii. Or, tocmai pentru aceasta, mă înclin și felicit pe Florin Ardelean, un scriitor care, deși preocupat, prin natura profesiei, de științele media, de presă, despre care a publicat cărți importante, rămâne mai presus de toate prozator, ba chiar romancier.

[în Revista socială, Familia, nr. 3/2015]


Newsletter

Tiberiu Ciorba – Capitol dintr-o carte pierdută

11 martie 2015: Tiberiu Ciorba – Capitol dintr-o carte pierdută

O carte care recuperează și omagiază în același timp pe Tiberiu Ciorba, fost redactor al revistei noastre, plecat dintre noi deja de 14 ani, pe când avea doar 39 de ani. O întreprindere a doi dintre prietenii săi de suflet, Dan Popescu și Emil Sauciuc. Evenimentul de lansare a cărții s-a desfășurat – destul de potrivit, s-a spus – într-o sală de repetiții a Teatrului Arcadia. Lume multă atât pe scenă, cât și în sală. Probabil că departajarea aceasta nici n-ar fi importantă, întrucât majoritatea celor prezenți, chiar dacă nu toți semnează evocări în acest volum, cu siguranță ar putea contribui la un virtual documentar memorial Tiberiu Ciorba. Emoția s-a simțit atât la vorbitori (îngrijitorii ediției, dar și Ioan Moldovan și Traian Ștef, din partea revistei Familia, Florin Ardelean, membru în acei ani al aceleiași redacții familiste, Ioan F. Pop, Liana Cozea și, nu în ultimul rând, Flavius Ciorba, fiul acum matur și păstrând o doză bună din [auto]ironia tatălui său), cât și, mai ales, la cei din sală. S-au spus anecdote din viața tânărului „rebel și aristocrat”, episoade care au marcat memoria personală și colectivă, locală, și au fost evidențiate trăsăturile care au făcut din caracterul său un reper de ingeniozitate, de inteligență iscoditoare și nonconformistă. Florian Chelu Madeva a cântat la chitară sonete, poetul Lucian Scurtu a recitat un poem al neacceptării despărțirii de Tiberiu Ciorba…

[în Revista socială, Familia, nr. 3/2015]


Newsletter

Valentin Nicolau, omagiat la Oradea

6 martie 2015: Valentin Nicolau, omagiat la Oradea

Într-o vineri când la Oradea, după multe zile mohorâte, în sfârșit răzbătea soarele, iar la București tocmai începuse să fulguiască, la Librăria Humanitas a avut loc, începând cu ora 18.30, lansarea ultimului volum de teatru al scriitorului și editorului Valentin Nicolau, dispărut fulgerător dintre noi la 13 ianuarie a.c., la nici 55 de ani. Oriunde mă duc, numai de mine dau, apărut la editura Nemira, instituție culturală pe care el însuși a înființat-o la începutul anilor 90 și prin intermediul căreia a format generații de cititori, pune laolaltă piesa titulară, alte două piese mai scurte, într-un act (Francezul și Fotografia), și se încheie cu eseul Un teatru al cunoașterii interioare, un veritabil crez artistic, din care astăzi, când opera sa este fatalmente completă, multe formulări ni se par definitorii. George Banu semnează prefața. Despre autor și carte au vorbit scriitorul Mircea Pricăjan, criticul teatral Elisabeta Pop și actorul Sebastian Lupu. Evenimentul – din păcate, nu de ajuns propagat în conștiința locală, motiv pentru care asistența n-a fost tocmai numeroasă – s-a bucurat de prezența Anei Nicolau, fiica autorului și continuatoarea proiectelor sale editoriale.

Totuși, publicul orădean a avut ocazia să își arate interesul pentru teatrul lui Valentin Nicolau o oră și jumătate mai târziu, când, la Crown Pub, trupa ArtEmotion a prezentat în premieră pe țară montarea piesei Aplauze pentru Lena. Sala restaurantului proaspăt renovat (vechiul Astoria) a fost arhiplină, locurile fiind ocupate, ne-au spus organizatorii, încă dinainte ca spectacolul să fie anunțat public (motiv pentru care nici nu a mai fost anunțat după cutumă, pentru rezervări, ci doar ca eveniment cultural). Acest lucru nu ne miră, căci spectacolele trupei ArtEmotion s-au jucat întotdeauna cu… pub-ul plin. Noul spectacol a fost însă o provocare atât pentru organizatori, cât și pentru spectatori. În regia inspirată a lui Andrei Mihalache, Aplauze pentru Lena nu este nicidecum o comedie, așa cum trupa manageriată de Mirela și Sebastian Lupu și-a obișnuit publicul, este o dramă care invită la analiză de sine, iar unele scene, cum ar fi monologul fostei actrițe de succes Elena, ajunsă acum aidoma unei păsări cu penajul fanat, prizonieră într-o colivie în care a intrat în culmea gloriei orbită de strălucirea zăbrelelor, sunt de-a dreptul cutremurătoare. Mirelei Lupu îi reușește un personaj deosebit de puternic în deriva lui, reușind să îmbine tăria de caracter cu pierderea de sine. La fel, Sebastian Lupu face un Dinu aparent superior-înfumurat, în realitate iscoditor și interesat de recentul său câștig la cărți (Elena) mai mult decât vrea să lase să se vadă. Interpretarea celor doi – o oscilație continuă, ca un dans sincopat în care partenerii preiau conducerea pe rând, când intuiesc la celălalt un moment de slăbiciune – este ajutată de scenografia bine adaptată la decorul de pub, dar și de costumele realizate de Amalia Buie. O partitură sobră, așadar, un pariu pe care aplauzele prelungi i-au anunțat pe organizatori că l-au câștigat. Cu siguranță, Aplauze pentru Lena va deveni una dintre, dacă nu chiar cea mai jucată piesă din repertoriul ArtEmotion în anii care vor veni. Și, nu în ultimul rând, este și va fi bucuria și mândria noastră că premiera pe țară a avut loc la Oradea.

Corolar: Nu credem că e întâmplător faptul că-n această zi de vineri, când restul țării și capitala însăși erau sub amenințarea codului portocaliu de frig și ninsoare, la Oradea a venit, adus cu siguranță de Ana Nicolau, soarele. Ce alt indiciu „scenografic” mai potrivit putea fi pentru prezența la fața locului a autorului însuși?

[în Revista socială, Familia, nr. 3/2015]


Newsletter