Doar începutul

Florin Irimia – Defekt
Editura Brumar, Timişoara, 2011

Cu proza lui Florin Irimia am făcut cunoştinţă înainte cu nişte ani buni de apariţia pe piaţă a romanului Defekt, în toamna lui 2011, debutul în volum al autorului. Ba chiar şi începutul acestui roman am avut plăcerea de a-l publica în revista Familia. Îl veţi găsi cu siguranţă în arhiva noastră, trebuie doar să căutaţi un autor pe care să-l cheme Eduard Tăutu. Căci aşa a semnat Florin Irimia o bucată de vreme şi aşa se numeşte chiar eroul său din Defekt. Dar să revenim. Datorită faptului că aveam cunoştinţă de alte scrieri ale autorului, proze scurte şi fragmente din romane la care lucra, acest prim roman nu a însemnat o revelaţie, nici măcar o surpriză. Ştiam că Florin Irimia se mişcă în proză cu naturaleţe, că îl prinde bine haina de povestitor, că îşi cunoaşte foarte bine personajele (nici nu e de mirare, cele mai multe sunt transfigurări literare ale persoanelor din viaţa sa), ceea ce le dă un plus de credibilitate, mai ştiam că stăpâneşte bine arta dialogului şi că nici la contextualizare, la fixarea acţiunii în decor nu stă rău. Îmi erau cunoscute, pe de altă parte, şi neajunsurile sale, în principal tendinţa de a divaga, de a deschide paranteze pe subiecte conexe, mânat de un soi de flux al conştiinţei nu întotdeauna studiat. Eram, deci, conştient că Florin Irimia scrie într-un fel de dicteu automat, că pentru el scrisul este într-adevăr trăire, transă, escapism, alunecare prin vizuina iepurelui. Bref, am pornit lectura textului integral al romanului său de debut cu un serios bagaj de cunoştinţe.

Şi totuşi marea satisfacţie a fost să descopăr că autorul nu mi se dezvăluise până atunci decât parţial. Defekt dă măsura talentului lui Florin Irimia de a construi nu doar „locuinţe individuale”, disparate, ci chiar un „cartier” întreg, cu toată infrastructura necesară.

Eduard Tăutu, naratorul nostru, ne întâmpină dezarmant, aneantizându-se. „Eduard Tăutu nu există”, ne spune, deşi apoi, cale de câteva sute de pagini, se va strădui să ne/îşi demonstreze contrariul. Naratorul e un tânăr de 35 de ani, căsătorit, dar blazat, un ins lipsit de voinţă, fără perspectivă, înclinat să înceapă greu şi să renunţe uşor la orice, un om care se plictiseşte repede şi fără motiv, un produs extrem al vremurilor post-revoluţionare, supus prea des schimbărilor de formă ca să mai poată crede vreodată că există cu adevărat şi schimbări consistente, definitorii, turnuri fericite de situaţie care să te facă încrezător în viitor şi care să-ţi justifice un cât de schematic plan de viaţă. Întrucât aceasta este marea problemă cu care se vede confruntat Eduard Tăutu: ratarea personală ca dat genetic, ceva moştenit prin naştere de care nu te poate dezbăra nimic, nici măcar o minune. Ajuns totuşi profesor de liceu, acesta – autodeclarat, ironic, „optimist” – vede în jur numai dovezi irefutabile de propriile sale ratări. Oriunde s-ar uitat vede miştocăreală, nesocotire a valorilor, succesul ţeparilor şi al oportuniştilor.

Prima parte a romanului, intitulată – omonim – „Defekt”, tratează în detaliu acest caz nici măcar disperat, ci până la urmă doar „adevărat”, aici ni se destăinuieşte Eduard Tăutu cel inexistent. Celelalte două părţi – „Infekt” şi „Perfekt” – ies încă din această introspecţie care glisează adesea spre analiză a societăţii actuale şi ne aruncă în cealaltă extremă, imaginând o poveste palpitantă, (şi mai) ironică, savuroasă şi totuşi tristă, intertextuală şi metaficţională, un joc dement cu personajele – unul este chiar readus la viaţă dintr-o simplă „întorsătură de condei”. Deşi ai în câteva rânduri impresia de superfluitate, odată ajuns la final descoperi că scopul a fost atins şi că piesele aveau ce căuta în angrenaj.

Defekt este un debut solid, convingător. Este un roman, totuşi, al cărui impact ar fi fost mai mare, cred, dacă ar fi beneficiat de o redactare mai atentă (conţine, din păcate, nepermis de multe virgule puse anapoda, cacofonii altminteri uşor de evitat, conjuncţii adversative văduvite de virgula antepusă etc.), ar fi câştigat în forţa de convingere a cititorului judicios, dacă nu altceva. Poate însă o a doua ediţie va îndrepte toate acestea.

Până atunci, până la a doua ediţie, să stăm cu ochii pe Florin Irimia. În această toamnă, la Editura Polirom, îi va apărea un nou roman, O fereastră întunecată*. Şi din acest roman am avut privilegiul să citesc o bucată. Credeţi-mă pe cuvânt: poate că Eduard Tăutu nu există, dar Florin Irimia e aievea şi ne pregăteşte o mare surpriză. Defekt a fost doar începutul.

Recenzie apărută în revista Familia, nr. 9/2012

— • —

*Între timp, romanul O fereastră întunecată a şi apărut.

Anunțuri

  1. Pingback: Confirmarea « Mircea Pricăjan

  2. Pingback: Florin Irimia si ale sale romane | Cultura – sticul.ro – Sectiunea "Cultura" – Articole, Evenimente, D'ale lui Calin


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s