Mă limitez să o semnalez, preluând textul de prezentare scris când cartea încă îmi era proaspătă în minte. A trecut ceva vreme de atunci… În orice caz, categoria la care se înscrie e clar cea de raftul întâi.
America dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Privit de departe, acesta este Tărâmul Făgăduinţei, al toleranţei. Familia Schwart însă, refugiată din Germania nazistă, descoperă cu totul altceva. O lume în care clocoteşte ura faţă de orice este străin.
Singura slujbă pe care capul familiei, fost profesor de liceu, reuşeşte să o obţină este aceea de gropar şi îngrijitor de cimitir. Măcinat de frustrări şi cu un psihic tot mai afectat, Jacob Schwart îşi împinge irecuperabil familia în ruină. Cei doi fii fug de acasă, iar mezina, Rebecca, se înstrăinează tot mai tare. Totul culminând cu o tragedie care o azvârle mult prea devreme pe fiica groparului în torentul zbuciumat al vieţii.
Astfel începe un năucitor pelerinaj prin America, o odisee a alegerilor greşite şi a nevoii dârze de-a le îndrepta printr-o reinventare izbăvitoare de sine. „Tu te-ai născut aici, ţie nu-ţi vor face nimic“ sunt cuvintele profetice ale groparului rostite cu o secundă înaintea clipei ce avea să marcheze destinul fiicei sale. Profeţie care, asemenea profeţiilor biblice, nu doar că se va dovedi adevărată, ci îşi va şi dezvălui multiplele înţelesuri.
Faina coperta. Dar parca nu prea are sex-appeal.
da, parcă e puţin prea schematică. aştept acuma să ţin cartea în mână şi să văd ce impresie îmi lasă „pe viu”. 🙂
daca vrei intra si la mine pe blog
acum, că a ajuns cartea şi la mine, pot spune cu toată siguranţa că se potriveşte foarte bine coperta, da’ chiar foarte bine! 🙂