That Feeling, You Can Only Say What It Is as… WOW!

Scuzaţi-mi lunga parafrază din titlu, dar asta mi-a venit în gând când am desfăcut astăzi cele două colete primite de la Nemira şi, respectiv, Curtea Veche.

În primul se găseau câteva exemplare din, aţi ghicit, Duma Key.

Am tradus până acum peste 25 de cărţi (da, şi eu mă minunez uneori 🙂 ) şi toate, până să le ţin în mână, mi-au provocat o stare de aşteptare înfrigurată. Cam ca a tatălui pe holul maternităţii, înainte să iasă moaşa din sala de naştere – I (can only) guess. Însă acum parcă fiorii au fost mai ascuţiţi. Poate şi pentru că aşteptarea a fost puţin mai lungă. Poate şi pentru că am avut ocazia să aud nenumărate reacţii entuziaste din partea celor care au atins cartea înaintea mea. În orice caz, astăzi, când am deschis coletul, am speriat puţin căţeii care mişcoteau în jurul meu pe terasă. OAU! am făcut cu gura până la urechi. La care, Ares a făcut şi el un HAU! scurt, bucurându-se parcă de bucuria mea.

După ce-am întors volumul pe toate părţile, după ce l-am mirosit bine (don’t ask), l-am pus deoparte şi am trecut la următorul colet.

În el – exemplarele din Fiica groparului. Albastre, robuste, îmbietoare. O senzaţie extraordinară la pipăit, un miros dumnezeiesc, de clei proaspăt şi cuvinte necitite. Am parcurs pe sărite fraze întregi, paragrafe, chiar câteva pagini. Şi asta m-a trimis înapoi în timp la grelele momente când încercam să mă împart cumva între muncile pe şantier, la betoane, şi munca de birou, la tradus. Uneori, cele două s-au şi suprapus. Numai laptopul meu ştie să spună cât praf a înghiţit, plantat bine pe o masă pliantă în mijlocul livingului, în timp ce-n jur meşterii dădeau cu glet pe pereţi. Ei, şi uite că acum am cartea în faţă, o pot atinge, pot spune: EXISTĂ!

Nu-mi rămâne decât speranţa că locurile pe unde aceste două cărţi vor umbla vor auzi şi ele dacă nu strigăte entuziaste, măcar tăcerea adâncă a lecturii.

Apariţie nouă

Mă limitez să o semnalez, preluând textul de prezentare scris când cartea încă îmi era proaspătă în minte. A trecut ceva vreme de atunci… În orice caz, categoria la care se înscrie e clar cea de raftul întâi.

coperta

Editura Curtea Veche, Colecţia "Byblos"

America dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial. Privit de departe, acesta este Tărâmul Făgăduinţei, al toleranţei. Familia Schwart însă, refugiată din Germania nazistă, descoperă cu totul altceva. O lume în care clocoteşte ura faţă de orice este străin.

Singura slujbă pe care capul familiei, fost profesor de liceu, reuşeşte să o obţină este aceea de gropar şi îngrijitor de cimitir. Măcinat de frustrări şi cu un psihic tot mai afectat, Jacob Schwart îşi împinge irecuperabil familia în ruină. Cei doi fii fug de acasă, iar mezina, Rebecca, se înstrăinează tot mai tare. Totul culminând cu o tragedie care o azvârle mult prea devreme pe fiica groparului în torentul zbuciumat al vieţii.

Astfel începe un năucitor pelerinaj prin America, o odisee a alegerilor greşite şi a nevoii dârze de-a le îndrepta printr-o reinventare izbăvitoare de sine. „Tu te-ai născut aici, ţie nu-ţi vor face nimic“ sunt cuvintele profetice ale groparului rostite cu o secundă înaintea clipei ce avea să marcheze destinul fiicei sale. Profeţie care, asemenea profeţiilor biblice, nu doar că se va dovedi adevărată, ci îşi va şi dezvălui multiplele înţelesuri.

Veşti de pe frontul editorial

Din câte se pare, Editura Curtea Veche are blog. Îl are de ceva vreme, dar eu abia acum l-am descoperit. Mai bine mai târziu…

Rămânând în Curte, Fiica groparului este anunţată pentru început de februarie. Abia aştept s-o văd împlinită, aburind pe rafturi. Cartea asta m-a însoţit tot anul trecut cât au durat muncile de amenajare a domeniului MirLin. Pentru asta o să-mi rămână mereu aproape de suflet.

Probabil că tot în februarie sau, dacă nu, în martie o să puteţi pune mâna şi pe Duma Key, un roman în care Stephen King revine în forţă la ce ştie el mai bine: să spună o poveste captivantă, înfiorătoare şi, totodată, tandră. Un King clasic de ultimă oră. Oferit, cum altfel?, de Editura Nemira.

Lucrez acum la romanul din care aţi putut degusta o bucată în numărul din toamnă al revistei Lettre Internationale. E vorba de Arborele de fum al americanului Denis Johnson. Un roman despre războiul din Vietnam, un roman, spun mulţi critici, aproape de – dacă nu chiar de-a dreptul – o capodoperă. A fost recompensat anul trecut cu National Book Award. Peste câteva săptămâni trag nădejde că-l voi putea preda pentru redactare. Iar de apărut probabil că martie-aprilie e un termen realist. Vom vedea. În orice caz, Editura Polirom, care va publica romanul, e (re)cunoscută pentru punctualitate. Spre deosebire de unii traducători… 😦

În rest, ce să vă mai zic? Începe să se contureze planul de lucru pentru anul acesta şi surprizele sunt de proporţii. Iar asta nu-i deloc o formulare „piaristică”.