Revista Familia, nr. 2/2012

Săptămâna trecută a venit de la tipar (cu „oareşce” întârziere–destul de mare, dacă ne gândim că puţin a lipsit să se întâlnească la poarta tipografiei cu noul număr) revista Familia, nr. 2 (februarie)/ 2012. Numărul de faţă a fost îngrijit de Alexandru Seres. Lui îi aparţine, aşadar, şi editorialul, Scrisoare către un prieten de departe.

Din numărul de faţă mai amintesc: rubricile statornice (semnate Gh. Grigurcu, Mircea Morariu, Traian Ştef şi nu-n ultimul rând Ioan Moldovan, tocmai sărbătorit, la 60 de ani, astă după-amiază aşa cum se cuvine în Sala Mare a Primăriei Oradea [şi sala a fost aproape plină!]), cronici de carte de Alexandru SeresMarius Miheţ, Dan-Liviu Boeriu şi Lucian Scurtu,un interviu cu C-tin Zaharia despre Cioran, poeme de Ionel Ciupureanu, proză de Daniel Vighi (fragment de roman), Ştefan JurcăAlexandru Muşina (fragment de roman), Horia Ungureanu, un fragment din romanul Tangou satanic de Laszlo Krasznahorkai (în curs de apariţie la Curtea Veche, în traducerea Anamariei Pop) şi, la urmă, ca de obicei, Parodia fără frontiere a neobositului Lucian Perţa.

Un număr consistent, cu multe texte plăcute minţii. Pentru cine nu are acces la revistă în forma ei tridimensională, internetul în virtualitatea lui vine ca o salvare. Cu un clic aici puteţi descărca pdf-ul acestui număr, direct de pe site-ul revistei.

Bookfest 2009, partea 1 din 2

Am tot amânat să scriu despre prima mea participare la un târg de carte, Bookfest 2009, dacă vrem să fim mai clari. Lucru explicabil, de altfel. Despre ceva plăcut şi frumos îmi vine întotdeauna mai greu să scriu/vorbesc decât despre ceva neplăcut. Poate pentru că placutul şi frumosul mi se par lucruri fireşti, de la sine înţelese, care nu necesită explicaţii.

Pe de altă parte, când aştepţi mai mult să-ţi dai cu părerea despre ceva eşti în avantaj. Între timp au apărut o sumedenie de mărturisiri, de impresii, cu foto şi video cu tot. Aşa că, de câte ori se va ivi ocazia, am să vă redirecţionez spre locurile cu pricina şi eu am să mă mărginesc să vă povestesc despre oamenii minunaţi cu care am avut ocazia să mă văd faţă în faţă. Pentru această postare, doar zilele de până la weekend. Presimt că am să mă lungesc cu vorba…

Cum am descins în capitală, după un drum lung la bordul nacelei Solenza a Ursului de la Millennium Press, l-am întâlnit pe deja celebrul Bebe chiar în locul în care el se lăfăie ca peşte în apă: ghereta lui cu cărţi din Unirii. A urmat apoi întâlnirea cu cele două pisici (fără nume!) proaspăt tunse ale lui Bebe. Vedeţi aici imagini cu una dintre ele, surprinse de mine şi de Kyo (la care voi ajunge în curând).

A doua zi, la prima oră aveam stabilită o întâlnire cu Mike Haulică. Provincial ajuns în ombilicul naţiei, fără o călăuză destoinică nu puteam ajunge la ciupercăria Romexpo. Ne-am strâns mâna, ne-am pupat, ne-am recunoscut din poze. Mike mi-a arătat Pistolarul lui King, pe care l-am recunoscut tot din poze. Am sporovăit tot drumul (nici mai mult, nici mai puţin de o oră încheiată, vai!), trăind senzaţia regăsirii după mult timp cu un bun prieten, iar la destinaţie am dat peste Ursul care radia de mândrie în mijlocul standului Millennium Press încă gol, dar cu potenţial mare. După o scurtă punere la cale a planului de bătaie, ne-am îmbarcat toţi trei în nacela sus-pomenită şi drumul (prin Bucureşti!) a fost al nostru (vorba vine). Bricostor, Praktiker, Ikea. După mobilier, placaje, corpuri de iluminat, perdele.

A doua parte a zilei l-a adus lângă noi şi pe la fel de celebrul fan SF Voicunike. O persoană vioaie, ageră ca o zvârlugă, cu o soluţie pentru orice problemă, omul care ştie să facă din şurubelniţă ciocan (talk about SF). Citiţi aici ce peripeţii a avut el de trăit alături de Big Bear în misiunea de aducere a vechiului mobilier de la locul de depozitare. Vă mărturisesc că la întoarcere jovialul Voicunike, acum asudat şi cu nervii puşi pe moaţe, m-a făcut să dau un pas în spate.

Până la urmă ziua a fost o reuşită, standul s-a făurit ca prin minune, iar noi ne-am retras undeva în centrul vechi, la o terasă, având-o acum alături şi pe Dreaming Jewel.

A treia zi, prima zi de târg, toată ziua în stand. Vă trimit tot la Urs pe blog, fiindcă el a ţinut un jurnal în timp (cvasi-)real şi-o să prindeţi mai bine feelingul de la el. Eu vă spun doar că aceasta a fost ziua în care i-am întâlnit pe soţii Ghidoveanu, două persoane care respiră acelaşi aer şi par răsăriţi din aceeaşi sămânţă. Tot miercuri a fost şi ziua în care m-am regăsit cu Robi Şerban, aşezat cu standul în zona tampon dintre Millennium Press şi Tritonic. Cu Robi am apucat să discut niscai chestiuni arzătoare în perioada aceea, legate de evenimentele neplăcute aflate în derulare acasă, la Oradea, la revista Familia. S-a crucit el cum m-am crucit şi eu cu două zile în urmă, când am primit vestea prin telefon la două secunde după ce am pus piciorul pe asfaltul bucureştean. O altă întâlnire mult aşteptată a fost cea cu Lucian Dan Teodorovici. Cu Lucian am conversat prin mail ani la rând şi întotdeauna am trăit sentimentul că ne ştim de-o viaţă. Şi sentimentul s-a dovedit adevărat. Chiar dacă el spune că e vorba doar de-o jumătate de viaţă. 🙂

A, şi echipa Tritonic, să nu uit de ea. Începând cu Bogdan Hrib, pe care-l vedeam pentru a doua oară, şi continuând cu Mirela Neculcea, obosită şi tracasată încă din prima zi, dar totuşi veselă, aşa cum mi-o închipuiam.

Şi încă un A! După o colaborare foarte bună pe când era secretar de redacţie la Curtea Veche, Sanda Andronache, acum secretar de redacţie la Meteor Press (standul de peste „drum” de Millennium Press), s-a dovedit a fi exact persoana pe care mi-o imaginam: deschisă, veselă, pe-o lungime de undă cu mine. O încântare să stai de vorbă cu ea!

Seara primei zile de Bookfest a însemnat şi prima noastră adăstare la restaurantul Giotto din Colentina. Şi cum orice lucru nou merită fixat în memorie prin ceva anume, acum a fost vorba de întâlnirea cu Ona Frantz. Luată ca din oală (adică de sub duş!), Ona a venit numai un zâmbet şi-a însufleţit atmosfera. Nu în ultimul rând cu povestea inenarabilă a transliterării în limba română a cuvântului idiş tchotchka. Dacă-mi va cere cineva să aplic un cuvânt întregii mele şederi la Bucureşti, atunci acela ar fi fără umbră de îndoială „şoşca”. 😀

A patra zi, a doua zi de târg. Întâlnire cu alţi doi oameni dragi. Vlad Puescu şi Ana Antonescu. Ambii şi amândoi de la Nemira. Aceeaşi poveste: conversaţii îndelungi şi timp îndelungat pe mail, dar never ever discuţii faţă-n faţă. Aceeaşi concluzie: doi oameni minunaţi cu care ţi-e tot dragul să discuţi. La o bere, în cazul de faţă. Mai spre seară, deşi mă avertizase că joi nu va fi bun de nimic, şi asta fiindcă avionul care-l aducea în ţară îl lăsa la sol taman miercuri noapte, m-am (re)văzut pe fugă (aiurea: am stat mai bine de-o juma’ de oră la poveşti, la intrarea în Pavilionul 14) cu Bogdan Suceavă. Acelaşi tezaur de poveşti, aceeaşi poftă de viaţă. Invitaţie reînnoită de-a participa la lansarea Asylant-ului lui Liviu Bârsan, la Curtea Veche, vineri. Pentru a nu lungi suspansul şi pentru a-mi pune cenuşă în cap chiar acum, spăşit vă spun că n-am ajuns la lansarea cu pricina. 😦 După-masa a ajuns în târg şi Kyo, cu care am dat prima raită pe la standuri (aici sunt câteva dintre fotografiile pe care Kyo le-a făcut cu acea ocazie), reuşind performanţa de-a ne pierde de Cristina, sor-mea venită-n Bucureşti să-şi susţină soţul la o serie de concerte la care el, Noris, avea de cântat alături de A. G. Weinberger. 🙂

Seara, cum altfel, la Giotto. Acum în număr şi mai mare. Ni s-a alăturat Cristi, cel mai destoinic bookseller din câţi cunosc, omul cu nas fin la ce merge şi ce nu pe piaţa de carte autohtonă. Discuţii aplicate, soluţii inteligente. După o vreme a apărut şi CapricornK13, dar cu ea n-am stat de vorbă ca lumea (deşi puţin, regret asta) decât sâmbătă.

A cincia zi, a treia de târg. Întâlnit finally cu Bogdan-Alexandru Stănescu. Discutat despre proiecte viitoare legate de Polirom, despre Pistolarul lui King (îl avea pe masă, împreună cu Iureşul săbiilor), băut bere. Mai încolo, făcut cunoştinţă cu Cezar-Paul Bădescu, deşi schimbat doar fix 2,5 vorbe. Nu-i bai, rămâne pe altă dată. Făcut cunoştinţă şi cu Florin Lăzărescu, dar cum mă grăbeam să ajung la lansarea omnibusului Mladin al lui George Arion la standul Tritonic, am amânat sine die o discuţie mai lungă. C-P B şi F. Lăzărescu intră, deci, la categoria „regretele Bookfest”. Tot la masa noastră de „lucru” era şi Lorena Lupu, dar cu ea am putut sta mai bine la poveşti ziua următoare, după lansările de la Millennium Press şi Nemira. A, şi musai să nu uit de Liviu Radu, care a ţinut să mă urecheze cu suflet bun pentru câteva scăpări de traducere din Casa întunericului.  Da, recunosc, aşa este, n-am să mai fac. Respectele mele şi felicitări pentru admiterea în USR! Mai departe, revedere bucuroasă cu George Arion (luat autograf pe ditamai cărţoiul!) şi întâlnire pe fugă cu Mihail Gălăţanu. Şi asta din urmă tot la categoria „regrete” intră. 😦

Seară la Giotto. Seară scurtă, am zis noi, frânţi de oboseală. Aş! Tot la 4 şi ceva am pus capul pe pernă, după o încercare eşuată de a-mi lua notiţe pentru cuvântările ce mă aşteptau a doua zi.

Sfârşitul primei părţi

That Feeling, You Can Only Say What It Is as… WOW!

Scuzaţi-mi lunga parafrază din titlu, dar asta mi-a venit în gând când am desfăcut astăzi cele două colete primite de la Nemira şi, respectiv, Curtea Veche.

În primul se găseau câteva exemplare din, aţi ghicit, Duma Key.

Am tradus până acum peste 25 de cărţi (da, şi eu mă minunez uneori 🙂 ) şi toate, până să le ţin în mână, mi-au provocat o stare de aşteptare înfrigurată. Cam ca a tatălui pe holul maternităţii, înainte să iasă moaşa din sala de naştere – I (can only) guess. Însă acum parcă fiorii au fost mai ascuţiţi. Poate şi pentru că aşteptarea a fost puţin mai lungă. Poate şi pentru că am avut ocazia să aud nenumărate reacţii entuziaste din partea celor care au atins cartea înaintea mea. În orice caz, astăzi, când am deschis coletul, am speriat puţin căţeii care mişcoteau în jurul meu pe terasă. OAU! am făcut cu gura până la urechi. La care, Ares a făcut şi el un HAU! scurt, bucurându-se parcă de bucuria mea.

După ce-am întors volumul pe toate părţile, după ce l-am mirosit bine (don’t ask), l-am pus deoparte şi am trecut la următorul colet.

În el – exemplarele din Fiica groparului. Albastre, robuste, îmbietoare. O senzaţie extraordinară la pipăit, un miros dumnezeiesc, de clei proaspăt şi cuvinte necitite. Am parcurs pe sărite fraze întregi, paragrafe, chiar câteva pagini. Şi asta m-a trimis înapoi în timp la grelele momente când încercam să mă împart cumva între muncile pe şantier, la betoane, şi munca de birou, la tradus. Uneori, cele două s-au şi suprapus. Numai laptopul meu ştie să spună cât praf a înghiţit, plantat bine pe o masă pliantă în mijlocul livingului, în timp ce-n jur meşterii dădeau cu glet pe pereţi. Ei, şi uite că acum am cartea în faţă, o pot atinge, pot spune: EXISTĂ!

Nu-mi rămâne decât speranţa că locurile pe unde aceste două cărţi vor umbla vor auzi şi ele dacă nu strigăte entuziaste, măcar tăcerea adâncă a lecturii.