Astăzi, criticul literar Ion Simuț împlinește 60 de ani. Îi doresc, evident, toată sănătatea și multă fericire. În viitorul număr al revistei Familia veți putea citi un grupaj dedicat acestei aniversări. Am scris și eu un scurt comentariu despre întâlnirea mea cu Sim, comentariu din care redau mai jos o bucățică:

Mi-amintesc bine că, în liceu fiind, deci cândva prin 1997, am scris primul meu articol de presă (pentru revista liceului, Lăzăriștii) despre o carte a lui Ion Simuț. Nici mai mult, nici mai puțin. Țin la fel de bine minte titlul ei: Un critic sagace. La Biblioteca Revistei „Familia” tocmai apăruse monografia Rebreanu dincolo de realism și, prin cine știe ce concurs de împrejurări, îmi procurasem cartea, ba chiar participasem la lansare și primisem pe ea o dedicație. Lucru ciudat, recunosc, întrucât la vremea aceea nu eram un mare pasionat de critica literară (nici acum nu sunt!). Totuși, pentru ca lucrurile să evolueze în logica redată mai sus, câteva amănunte importante și-au dat mâna. 

Întâi de toate era pasiunea mea recent descoperită pentru Rebreanu. Bine, pentru toți prozatorii ardeleni, dar pentru Rebreanu în mod special. Așadar, o monografie Rebreanu era de neratat. Apoi, autorul monografiei era chiar orădean, prin urmare ar fi fost de neconceput să nu iau cartea cu dedicație (cred că a fost prima astfel de carte a mea, după un volum de Victor Eftimiu cumpărat de la anticariat gata autografat). Dincolo de astea, deși cam ocoleam critica literară, condeiul lui Ion Simuț îl urmăream în revista Familia și-mi plăcea la culme stilul său așezat, serios, sfătos ― ardelenesc, deci.

Abia așteptam să ajung la facultate și să-l am profesor. Eram convins că, grație felului său șugubăț și totuși serios de a vorbi despre cele mai ascunse taine ale literaturii, cursurile lui Ion Simuț vor fi o desfătare.

Și într-adevăr au fost.