Arhive pe categorii: de pe noptieră

Doar începutul

Florin Irimia – Defekt
Editura Brumar, Timişoara, 2011

Cu proza lui Florin Irimia am făcut cunoştinţă înainte cu nişte ani buni de apariţia pe piaţă a romanului Defekt, în toamna lui 2011, debutul în volum al autorului. Ba chiar şi începutul acestui roman am avut plăcerea de a-l publica în revista Familia. Îl veţi găsi cu siguranţă în arhiva noastră, trebuie doar să căutaţi un autor pe care să-l cheme Eduard Tăutu. Căci aşa a semnat Florin Irimia o bucată de vreme şi aşa se numeşte chiar eroul său din Defekt. Dar să revenim. Datorită faptului că aveam cunoştinţă de alte scrieri ale autorului, proze scurte şi fragmente din romane la care lucra, acest prim roman nu a însemnat o revelaţie, nici măcar o surpriză. Ştiam că Florin Irimia se mişcă în proză cu naturaleţe, că îl prinde bine haina de povestitor, că îşi cunoaşte foarte bine personajele (nici nu e de mirare, cele mai multe sunt transfigurări literare ale persoanelor din viaţa sa), ceea ce le dă un plus de credibilitate, mai ştiam că stăpâneşte bine arta dialogului şi că nici la contextualizare, la fixarea acţiunii în decor nu stă rău. Continuă lectura →

În Barrintown, în acest univers

George Arion – Sufocare
Editura Crime Scene, Bucureşti, 2012

Opera lui George Arion are cel puţin două mari personaje importante. Dacă primul vine imediat în gând oricui (Andrei Mladin, jurnalist şi detectiv fără voie), al doilea e mai greu de intuit. Şi asta în parte şi pentru că vorbim despre un personaj colectiv, un mega-personaj, un decor şi toţi actorii de pe scenă: oraşul american, fictiv, Barrintown. Până la Sufocare, cel mai recent roman, Barrintown a mai fost prezent(at) în alte două cărţi ale lui George Arion: Crimele din Barrintown (1995) şi Crime sofisticate (2009). Aici însă, graţie şi metodei „didactice” în care autorul şi-a construit romanul, Barrintown-ul se prezintă şi mai bine. Într-un prolog semnat „Autorul”, această metropolă e readusă la viaţă în şi mai multe detalii, iar rolul ei capătă şi mai multă greutate. La fel cum greutate capătă (îşi dă?) însuşi Autorul. Continuă lectura →

Steampunk românesc

Am învins!

Adrian Crăciun (ed.) – Steampunk. A doua revoluţie
Ed. Millennium Books, Satu Mare, 2011

Dacă literatura română, în domeniul mainstream, a recuperat în ultimul timp decalajele faţă de literatura occidentală, în domeniile specializate, cum ar fi sefeul, lucrurile stau puţin diferit. Imediat după Revoluţie ne-am aliniat curentului cyberpunk, avem chiar şi lucrări fantasy (nu destule, totuşi, şi nu foarte notabile), s-a scris şi urban fantasy, ba chiar şi după normele new weird, câteva povestiri, însă am rămas codaşi la capitolul steampunk. Printre multe altele. Deoarece literatura science-fiction a dezvoltat în ultimele câteva decenii o sumedenie de subgenuri, fiecare cu regulile lui.

Tocmai acest neajuns s-au gândit editorul Adrian Crăciun şi editura sătmăreană Millennium Books, care s-a remarcat de-o bună vreme încoace prin promovarea literaturii autohtone de gen, să vină şi să-l îndrepte prin această antologie – încă – unică în peisajul românesc.

În Cuvântul editorului care deschide volumul, Adrian Crăciun mărturiseşte cu totală sinceritate că demersul i-a trezit din start mari îndoieli. Şi nu atât fiindcă steampunk-ul ar fi fost greu de adaptat istoriei României (acest curent al literaturii speculative urmăreşte, conform definiţiei, ficţionalizarea în cheie SF a unor epoci în care puterea aburului este forma principală de energie, iar ca decor predilect avem, desigur, Anglia victoriană – un istoric al genului şi fixarea lui în timp, ba chiar şi în logica evoluţiei SF-ului românesc, face Ştefan Ghidoveanu, cunoscut editor, traducător şi promotor, în Cuvântul înainte), cât pentru că, înţelegem printre rânduri, rareori se întâmplă ca scriitorul român să se poată/ să accepte a se supune unor cerinţe clare, cum ar fi lungime textului, tematica lui şi, mai important, termenul de predare. Emoţiile, spre marea lui surprindere, i-au fost degrabă risipite.

La târgul de carte Bookfest 2011, aşa cum fusese anunţat, antologia Steampunk. A doua revoluţie a fost lansată (oficial, întrucât o primă lansare, în cadru restrâns, se produsese în provincie, la Timişoara, cu câteva săptămâni înainte) şi reacţiile favorabile nu au întârziat să apară. În primul rând din partea fanilor – devotaţi genului ca întotdeauna – dar şi, mai surprinzător, din partea criticii “serioase”.

O simplă privire aruncată sumarului ne convinge că avem în faţă un volum care atinge cu brio mai multe ţinte. Antologia reuşeşte performanţa de a pune laolaltă nu mai puţin de trei generaţii de scriitori. Începând cu Mircea Opriţă, un veritabil clasic în viaţă (textul său este, de altfel, singurul care n-a fost scris special pentru această antologie, reprezentând, astfel, un cap de pod), continuând cu generaţia deja ajunsă la maturitatea artistică (Michael Haulică, Marian Truţă, George Lazăr, Costi Gurgu, Florin Pîtea) şi încheind cu tinerii – unii nedebutaţi în volum – Ioana Vişan, Ştefana Cristina Czeller, Oliviu Crâznic şi Aron Biro. Ştiind acestea, remarcabil este, după lectură, să observăm omogenitatea celor zece texte antologate. Scrise în stiluri diferite (evident!), abordând subiecte dintre cele mai diverse, apelând la efecte artistice uneori contrare, povestirile reunite în Steampunk reuşesc toate să atingă un grad superior de literaturizare. Curată unitate în diversitate!

N-am să mă opresc asupra fiecărui text în parte, ci am să mă limitez la un survol (lin, ca din dirijabil!). Incursiunea o începem cu o plimbare, iată, cu dirijabilul, peste un Iaşi instalat pe un mecanism care-i permite să se ridice deasupra solului când se vede confruntat cu invazii străine (I. Vişan), continuă cu pregătirile pentru un alt fel de invazie, din partea Imperiului Crohinez, asupra Cetăţii Negre, zisă şi Mavrokastron (C. Gurgu), mergem mai departe alături de tovarăşul Popoviciu, funcţionar în România comunistă, care are parte de câteva revelaţii în timpul unei plimbări prin natură (G. Lazăr). Ajungem apoi la textul lui M. Haulică, unde ne întâlnim cu personaje deosebite în decoruri şi mai deosebite, totul dublat de o proză cu accente poetic-vizionare, după care ne găsim alături de Vasile Alecsandri şi Cuza, într-o epocă în care maşinile zburătoare sunt ceva banal (Şt. C. Czeller) şi continuăm cu un text (bine) scris în maniera lui Marin Preda despre prăbuşirea în Bărăgan a lui Iuri Gagarin însuşi (M. Truţă). O. Crâznic vine cu o proză trepidantă, cu intrigă complexă şi doldora de idei îndrăzneţe, M. Opriţă ni-l prezintă pe Constantin Nazat într-o vizită în capitala ungară, A. Biro şi-l alege ca personaj pe Grigore Moisil, iar F. Pîtea, încheind antologia, revine şi el la Vasile Alecsandri într-un text “de epocă” cu accente comice.

Deşi toate povestirile au rarul dar de a-ţi rămâne în gând, câteva se desprind net prin forţa narativă. Astfel, De la ţigani al lui George Lazăr reuşeşte un echilibru bun între ficţiune, mister şi realitatea istorică, este o decupare abilă a unei felii de timp; Povestea lui Calistrat Hadîmbu din Vizireni, ucis mişeleşte de nenicul Raul Colentina într-un han de la marginea Bucureştilor, de Michael Haulică, nu poate să nu impresioneze prin personaje, chiar dacă amploarea intrigii cere imperios o dezvoltare mai amplă; Marian Truţă, apoi, cu al său Lungul drum din cer acasă, ne oferă un deliciu de povestire, un text îndrăznesc să spun fără cusur; iar Mircea Opriţă, în Alchimistul, face încă o dată dovada măiestriei sale în mânuirea cuvintelor. Iar Florin Pîtea încheie într-un fericit mod antologia cu Nostalgia revoluţiei, o povestire deşi scurtă, reprezentativă pentru ceea ce înseamnă/poate însemna steampunk-ul românesc cu accept pe figurile istorice.

Ar mai fi de spus că lansarea volumului a fost însoţită şi de lansarea unei broşuri making of, în care găsim mărturiile privitoare la procesul de creaţie ale tuturor celor cuprinşi în antologie. Acest “material auxiliar”, graţie valorii sale de document, merită inclus chiar între copertele unei viitoare ediţii a Steampunk-ului.

Una peste alta, antologia coordonată cu pricepere de Adrian Crăciun este un incontestabil succes, o dovadă a faptului că, dacă se lucrează cu profesionalism, scriitorii români de SF nu sunt cu nimic mai prejos faţă de colegii lor din Occident. A doua revoluţie a învins!

Text apărut în revista Familia, nr. 7-8/ 2011