Mai intru uneori pe suspans.ro

Mai intru uneori pe suspans.ro. Aşa, de curiozitate, de nostalgie. Şi mă doare sufletul când văd atâta paragină. Dintr-un edificiu frumos, armonios, cu o logică a lui, o traiectorie (bannerul cu Premiul RCWC 2011 zice ceva), revista a devenit o ruină, o dărâmătură în molozul căreia mai cresc doar buruieni. Zidurile au început să se năruie destul de repede. Într-o succesiune rapidă, tot ce am refuzat la publicare în perioada cât am condus revista a început să se afişeze cu ostentaţie, cu sfruntare, sabotând cu sadism prestanţa cu greu dobândită. Rubricatura a fost amestecată babilonic, ritmicitatea a fost sincopată, iar textele – aşa proaste cum erau – n-au fost considerate demne nici măcar de-o sumară aranjare în pagină, darămite de corectură. Acum, când mai intru pe suspans.ro – rar, tot mai rar –, nu-mi pot înfrâna revolta. În lumea reală, ţara asta e plină de rarităţi lăsate de izbelişte, clădiri-monument sălbăticite de natură. În lumea virtuală, iată, fenomentul poate fi uşor replicat. În locul dispariţiei – care ar fi fost/este, poate, de preferat – n-am să înţeleg niciodată de ce se preferă distrugerea cu bună ştiinţă.

Anunțuri