Mă amuză până la indispoziţie reacţiile ţâfnoase ale unora…

Mă amuză până la indispoziţie reacţiile ţâfnoase ale unora care, aşteptând ei ceva, se declară oripilaţi când juriul unui premiul literar (printre cele mai importante, fie vorba între noi) alege altceva. Ba mai mare neobrăzare, alege un „necunoscut”, un nume care nu circulă în colţul ăsta de lume, sau circulă prea puţin, oricum, un nume care – mârlănia supremă – NU este unul dintre cele aşteptate! De parcă un premiu literar (ştiţi, literatura, arta aia a subiectivului absolut, da?) ar fi un vehicul de consacrare a gustului celor mulţi, iar nu expresia unui grup restrâns, anume cel al juraţilor. Acelaşi grup care, întâmplător, în urmă cu nişte ani, premiind un nume dintre acelea agreate, a fost lăudat cu exces de superlative. Toată situaţia îmi aminteşte de corul microbiştilor care, atunci când echipa favorită câştigă, ridică osanale, în vreme ce-n faţa unui eşec răspunde cu ocări mişeleşti. C-o importantă, covârşitoare deosebire: în cazul premierii literaturii, conceptul de eşec este vid de sens.

Anunțuri