Există la copii o vârstă a răzvrătirii organice

Există la copii o vârstă a răzvrătirii organice. În faţa oricărei cerinţe, oricât de banale, copilul răspunde automat pe dos. Doar aşa, pentru a fi în răspăr. Pentru a-şi afirma prezenţa. Se spune că aceasta este o etapă esenţială în formarea lui ca om în societate. Că orice acceptare începe – instinctiv – cu o negare. Existenţa, simte copilul într-un fel atavic, nu are sens în absenţa împotrivirii. Acceptarea otova este sinonimă cu aneantizarea. Astfel că pentru el, copilul, lipsindu-i discernământul (care este un atribut eminamente cerebral), împotrivirea în tot şi în toate reprezintă pasul firesc, dictat de memoria ancestrală, către afirmarea propriei existenţe. Această pornire, conservată şi rafinată în timp la adulţi, este în fapt motorul dezvoltării, al progresului – nici mai mult, nici mai puţin. Poate că de aceea se spune despre spiritele revoluţionare, despre răzvrătiţii sorţii, despre cei orbiţi de eroism că sunt nişte naivi, că s-au „copilărit”, când, la drept vorbind, ei doar continuă lupta cu nefiinţa din care ne naştem cu toţii.

Anunțuri