O poveste bună se recunoaște nu atât după intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant sau deznodământ – ca să păstrăm terminologia standard –, cât mai ales după build-up, adică, simplist spus, expozițiune. Paradoxal, în ceea ce mă privește, lucrul ăsta e valabil îndeosebi în cazul poveștilor cu suspans. Dacă partea aceasta e bine realizată, adică dacă personajele sunt credibil prezentate si motivate, dacă este descris un cadru funcțional, dacă premisele sunt bine indicate şi detaliile relevante se acumulează gradual si firesc spre declanșarea intrigii propriu-zise, atunci povestea cu pricina are șanse foarte mari de a mă câștiga drept tovarăș până la capăt, dispus fiind chiar să închis un ochi în cazul unor eventuale derapaje ulterioare.