Lecturile mele sunt dintre cele mai eclectice. Remarc deloc mirat că am deschise acum mai multe fronturi. Clasici români (V. Voiculescu, „Capul de zimbru”), clasici ruşi (Dostoievski, „Idiotul”), horror contemporan (Koontz, „77 Shadow Street”), horror ultra-contemporan (McKinney, „Inheritance”, şi „Best Horror of the Year”, vol. 5, de Datlow). De curiozitate am început şi „Deadline” de… Sandra Brown. (Nu e deloc rău. Altă preconcepţie românească spulberată. Doamna Brown scrie thrillere mai onest decât domnul Brown!) Cam aşa stau lucrurile aproape întotdeauna. Ba poate chiar mai complicat de atât, dacă adăugăm amestecului literatura românească actuală şi mainstreamul internaţional contemporan.

Din fericire şi în acelaşi timp din păcate (!), trăim vremuri în care oferta editorială este absolut colosală, iar un scriitor trebuie să fie mereu la curent cu tot ce e nou, fără a pierde însă din vedere nimic din ceea ce este vechi şi bun. Asta înseamnă, implicit, că îi rămâne infinit mai puţin timp pentru scris decât avea, la vremea lui, spre exemplu, Dickens. Or, bunăoară, mai recent, chiar Preda. Mai înseamnă şi că, măcar teoretic, produsul său este mult mai cizelat şi mai bine acordat cu vremurile.