Cum se simte horror-ul acum

Luăm articolul Horror: a genre doomed to literary hell? din The Guardian. Autor: Stuart Kelly.

Dacă-l citiţi, ajungeţi la următoarea concluzie: dacă genuri ca fantasy, SF şi crime fiction au fost „elevate” prin scrierile unor Michael Chabon, Sophie Hannah, M. John Harrison, China Mieville ori Jeff VanderMeer, genul horror bate pasul pe loc. Stuart Kelley ne mai spune că genul nu e capabil să ţină ritmul cu vremurile, chit că vremurile ne oferă la tot locul materie primă de groază maximă.

Adevărată este afirmaţia din coadă, fals e însă începutul.

Căci genul horror nu a stat pe loc de la H.P. Lovecraft şi M.R. James încoace. Chiar deloc!

Stephen King, chiar dacă în ultimii ani publică mai mult poveşti „reciclate”, a marcat decisiv genul în anii 70-80-90 şi în anii 2000 a reuşit să-l scoată din nişă (vezi volume ca Povestea lui Lisey şi Everything’s Eventual). Ceva mai aproape în timp, dar nu cu mult, îl avem pe Clive Barker, din şcoala căruia a răsărit Jack Ketchum. Ajunge să citeşti un roman de Ketchum ca să îţi dai seama că horrorul poate sta cu cinste alături de proza unui Palahniuk, de pildă. (Apropo de P., multe dintre scrierile lui conţin tropi şi situaţii în mod clar tributare horror-ului!) Sarah Waters, apoi, poate spune cineva că nu scrie horror? Şi încă ce bine-l scrie. Cât despre pretinsa absenţă a subiectelor actuale terifiante pe care horror-ul actual le-a ratat (ex. „A mortgage, literally, is a death grip.”), ţin să-l amintesc numai pe Bentley Little. The Policy e un roman cumplit de actual – şi oribil ca orice scriere horror above-the-average.

Mai vreţi nume? Iată, in no particular order: Sarah Langan, Adam Nevill, Ramsey Campbell, Brian Lumley, Joe Lansdale, Douglas Clegg, Dan Simmons, Joyce Carol Oates, Robert Bloch, Tim Lebbon, Robert McCammon, Anne Rice, Tom Piccirilli ş.a.

În concluzie, e lăudabil faptul că Stuart Kelly s-a gândit să aducă acest subiect în distuţie şi e reprobabil că nu s-a documentat mai bine. Horror-ul se simte foarte bine şi e mai actual ca oricând. Că exponenţii lui aflaţi încă în viaţă nu sunt aşa vizibili nu e vina genului. Vina e-n altă parte.

Anunțuri

  1. M John Harrison a scris o grămadă de horror, deci nu înțeleg cum adică a elevat fantasy-ul și sefe-ul, dar nu și horror-ul? E convenabil să treci cu vederea ce nu se potrivește cu teoria ta.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s