De ce mai ești în România?

N-am umblat mult prin lume, am fost plecat doar ca turist și doar pe perioade relativ scurte. Trăiesc însă la o aruncătură de băț de afară, drept care nu percep granița ca pe o barieră greu de trecut. De fiecare dată când am părăsit România am încercat, însă, o senzație de sufocare, ca și când mi-ar fi lipsit aerul acela cu care plămânii mei știu să funcționeze. Oricât de fabuloase ar fi fost locurile în mijlocul cărora mă aflam, oricât de primitori erau localnicii, singurul gând care-mi mai potolea anxietatea era acela că-n X zile mă voi întoarce acasă. Și întotdeauna drumul de întoarcere acasă, în România, mi s-a părut mai scurt. De aceea încă mai sunt aici, fiindcă România e locul în care, cu toate nedreptățile, aberațiile și ticăloșia din jur, mă simt eu însumi, e acel spațiu pe care mintea mea îl poate cuprinde și pe care am interes să-l deslușesc – în orice altă parte m-aș simți un impostor.

[Răspuns la ancheta din Prăvălia culturală, nr. 57/2015]


Newsletter

Reclame

Cum se simte horror-ul acum

Luăm articolul Horror: a genre doomed to literary hell? din The Guardian. Autor: Stuart Kelly.

Dacă-l citiţi, ajungeţi la următoarea concluzie: dacă genuri ca fantasy, SF şi crime fiction au fost „elevate” prin scrierile unor Michael Chabon, Sophie Hannah, M. John Harrison, China Mieville ori Jeff VanderMeer, genul horror bate pasul pe loc. Stuart Kelley ne mai spune că genul nu e capabil să ţină ritmul cu vremurile, chit că vremurile ne oferă la tot locul materie primă de groază maximă.

Adevărată este afirmaţia din coadă, fals e însă începutul. Continuă lectura