George Arion – Fortăreaţa nebunilor

George Arion – Fortăreaţa nebunilor
Editura Crime Scene Publishing, Bucureşti, 2011

În lumea scriitorilor de literatură poliţistă există o cutumă. Încetăţenită de autorii înşişi, iar apoi devenită cerinţă aproape obligatorie din partea cititorilor, aceasta prevede ca fiecare creator de istorisiri detectivistice să dea naştere unui personaj simpatic, iscoditor, cu „lipici”, în jurul căruia să-şi ţeasă apoi intriga din cât mai multe romane şi povestiri. Acest lucru sunt încredinţat  că ţine  în primul rând  de psihologia lecturii: familiaritatea cu detectivul dă personalitate tramei, o aduce mai aproape de cititor. E vorba  de sentimentul însoţirii într-o aventură a unui vechi amic. Mai ţine însă şi de specificul prozei poliţiste, care, se ştie, are rigori precise, momentele acţiunii succedându-se după un tipar aproape universal. Astfel, ameninţarea monotoniei este risipită de prezenţa luminoasă a unui individ care ni s-a   vârât  uşor-uşor  pe  sub  piele. Sherlock Holmes, Maigret, Hercule Poirot, Philip Marlowe, Columbo, Roy Grace, Matthew Scudder, ca să amintesc doar câţiva detectivi celebri.

Ce au în comun aceste firi iscoditoare este excentricitatea. Caracteristici care îi plasează în afara marii mase sociale, unicitatea în spirit şi simţire.

Toate  acestea,  George  Arion le-a ştiut, sunt sigur, încă de dinainte să scrie primul său text poliţist. Cititor pasionat, în primul rând, de marea literatură detectivistică, acest aspect elementar al meseriei a început să lucreze, poate inconştient, de la prima apariţie în pagină a jurnalistului Andrei Mladin. Şi asta se întâmpla chiar la momentul debutului în proză, în 1983, în romanul Atac în bibliotecă. Ce a frapat atunci a fost noutatea scriiturii, prospeţimea ei, subversivitatea ei, aplombul ei. Şi deasupra tuturor acestora, zămislindu-le, s-a aflat personajul lui Andrei Mladin, cel fără de care sunt convins că ecourile în vreme ar fi sunat niţel altfel. Andrei Mladin, prin unicitatea şi excentricitatea lui a reuşit să capteze simpatia tuturor. Iar George Arion a ştiut atunci că şi-a găsit tovarăşul de drum literar.

Şi totuşi,  după  1989,  în  pofida faimei lui Mladin, cu puţine excepţii George Arion a ales să-şi îndrepte atenţia spre naraţiuni din afara universului acestuia. După Atac în bibliotecă, au mai apărut Profesionistul, Trucaj, Pe ce picior dansaţi?, toate volume care conţineau două, trei nuvele în care Andrei Mladin îşi face apariţia. Până acum,  după  douăzeci  de  ani, când autorul a decis să revină la personajul care l-a consacrat, în romanul Fortăreaţa nebunilor.

Aici îl reîntâlnim pe jurnalistul convertit la acţiuni detectivistice Andrei Mladin într-o lumină nouă. Anii şi-au lăsat amprenta asupra lui, represaliile la care a fost supus l-au marcat, însă nu atât de puternic încât el să-şi fi pierdut acele caracteristici care îl deosebeau de semenii săi. Deşi e mai abătut, şi-a păstrat simţul ascuţit al umorului, ochiul şi urechea atente la murmurul veacului, isteţimea şi felul mucalit de a fi.

Romanul adoptă două registre clare. În prima jumătate, Sanatoriul alb, un lung flash-back, îl găsim  pe Mladin internat cu de-a sila într-un azil de nebuni, în încercarea de a fi redus la tăcere. Şi a i se spăla creierul, convingându-l pas cu pas că jurnalistul de la Flacăra n-a existat niciodată. Mai mult, încercarea de depersonalizare vizează însăşi esenţa sa. „Să ştiţi că avem leac şi pentru umorul obraznic”, îl avertizează suspectul director al stabilimentului. Mladin însă nu cedează, ci înţelege dimensiunile luptei pe care o are de purtat şi se împotriveşte cu fiecare ocazie „lecuirii” sale. Lupta sa pendulează între îndârjirea Contelui de Monte Cristo (Mladin găseşte chiar şi un  echivalent  al  abatelui  Faria  în persoana lui Molin) şi firea rebel-poznaşă a lui Randle McMurthy din Zbor deasupra unui cuib de cuci, de Ken Kesey. Referinţele sunt, de altfel, cuprinse explicit în textul romanului. În felul acesta, detenţia lui Mladin capătă semnificaţii intertextuale, iar maniera în care George Arion construieşte această parte a romanului înclină balanţa mai mult spre proza de factură psihologică  decât spre  cea poliţistă. Element de noutate, acesta, deşi încă din romanul precedent, Crime sofisticate, cititorul atent a putut intui o atare direcţie.

A doua parte a cărţii, Arestul alb, readuce acţiunea în prezentul din prologul cărţii.  Cazul  numit generic ATHANARIC – termen cu care Mladin se întâlnise deja în timpul internării sale la sanatoriu – capătă dimensiuni istorice  şi lucrurile ni se dezvăluie, treptat, ca având rădăcini adânci. Fiind vorba de o tramă poliţistă, am să mă limitez la a spune doar că printre personajele-cheie  ale  cazului  se numără Maestrul, în care îl recunoaştem pe „poetul nepereche al neamului românesc”. Aici avem din nou ocazia să gustăm din glumele de redacţie, din hazul de necaz, din ironia fină a lui Andrei Mladin. Şi, totodată, citind cu atenţie, dăm peste o subtilă critică la adresa  naraţiunilor  conspiraţioniste în care Biserica joacă un rol importantă  care  au monopolizat  genul de la Dan Brown încoace.

Cu Fortăreaţa nebunilor, George Arion face un pas decisiv în faţă pe scara evoluţiei romanului poliţist de la noi. Prin forţa naraţiunii, calitatea introspecţiei, jocurile intertextuale, dimensiunea şi importanţa subiectului, plus prezenţa incontestabil cuceritoare a mucalitului Andrei Mladin, autorul demonstrează că proza detectivistică românească este fără doar şi poate circumscrisă, până la contopire, literaturii „serioase”. Acum, că a revenit la acest personaj de talia unor Marlowe, Scudder, Grace, pe nedrept neglijat  atâţia  ani,  George  Arion nu are de ales decât să-i continue aventurile într-un nou roman. Fortăreaţa nebunilor a făcut legătura atât de necesară cu prezentul – şi a făcut-o în cel mai  potrivit mod  – iar  acum e momentul să-l  vedem pe Mladin  în plină acţiune. Literatura noastră actuală duce lipsa unui justiţiar pur-sânge.

(Text apărut în revista Familia, nr. 6/2011)

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s