E trist când disperarea te ajunge din urmă. Şi mai trist e când asta i se întâmplă unui om deosebit, care a contribuit la fericirea multor cititori, vânzându-şi talentul cuvânt cu cuvânt şi primind ca răsplată tergiversări peste tergiversări şi umilinţa de a-şi cerşi, la propriu, ceea ce i se cuvine de drept.

Citiţi şi voi cuvintele tuşei Vero din însemnarea Trec zilele-n goană – traduc şi plâng şi trageţi concluzia care-i de tras.

Şi când mă gândesc că a fost o vreme când ne plângeam că suntem traducătorii cei mai prost plătiţi din Europa. Acum ne-am bucura să fim doar plătiţi – şi-atât! 😦