Stoker-urile pe 2010

N-am reuşit să mă trezesc ca să le văd live, dar am aflat care sunt câştigătorii imediat ce am deschis ochii. Găsiţi lista completă aici, în revista Suspans.

Ce remarcăm:

1. Că am mizat şi anul acesta pe carea norocoasă. A Dark Matter, despre care am scris în revista Suspans, aici, pot spune că merita premiul cu prisosinţă, deşi nu am citit toate celelalte cărţi nominalizate la această categorie. Atât e de bun romanul lui Straub!

2. Faptul că Mr. King şi-a adjudecat premiul pentru cea mai bună culegere de autor, pentru Full Dark, No Stars (o recenzie a mea aici, tot în Suspans), nu mai surprinde pe nimeni, dar e îmbucurător faptul că membrii HWA n-au decis să nu-i acorde premiul din pricina popularităţii autorului, alegând în schimb să judece pe criteriul calităţii.

3. Cea mai bună antologie, Haunted Legends, realizată de experta Ellen Datlow în colaborate, pentru prima dată, cu mai tânărul Nick Mamatas (autor, de altfel, respectat în braşă, dar nu foarte prolific), consfinţeşte un tandem de care sunt sigur că vom mai auzi. Iar Nick Mamatas are parte, în sfârşit, de recunoaşterea meritată – chiar dacă în calitate de antologator. E bine pentru început.

Felicitări nominalizaţilor şi duble felicitări celor care au dus premiile acasă!


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s