Vine bucătarul!

Tocmai s-a anunţat oficial apariţia (la târgul de carte Bookfest, care va începe peste doar câteva zile la Bucureşti) celui de-al doilea volum al Cronicilor Companiei Negre, seria lui Glen Cook. Acest nou capitol poartă titlul UMBRE STĂRUITOARE şi arată la faţă într-un mare fel. Poftiţi:

Şi o prezentare:

Mercenari în slujba Doamnei, soldaţii Companiei Negre sînt angajaţi în luptă Rebelilor Rozei Albe. Sînt bărbaţi duri, căliţi în bătălii şi mîndri de stricteţea cu care îşi îndeplinesc orice contract. Doamna e Răul însuşi, însă nici falşii discipoli ai Rozei Albe, reîncarnarea unei eroine moartă de veacuri, nu sînt cu nimic mai prejos în această privinţă.

Dar unii dintre membrii Companiei au descoperit că adevărata încarnare a Rozei Albe e nimeni alta decît fata mută pe care au salvat-o şi adăpostit-o. Iar acest lucru înseamnă că o cale spre lumină le-ar fi îngăduită chiar şi lor, în ciuda păcatelor ce-i apasă… dacă vor reuşi să supravieţuiască.

Dacă v-a plăcut primul volum, apărut în toamna anului trecut, acesta garantat vă va plăcea de două ori mai mult. Traducându-l, mi-a fost clar că Mr. Cook, bucătarul din titlul postării prezente, şi-a găsit ritmul, a văzut mai bine personajele, povestea a plămădit-o mai abil.

Vă poftesc, deci, la o reîntâlnire cu felcerul-cronicar Cobe, vrăjitorul zbanghiu Un-Ochi, la fel de năzdrăvanul Spiriduş, dar şi cu enigmaticul Corb, ocrotitorul Dragăi, cea pe care toţi o bănuiesc a fi noua întrupare a Rozei Albe. Aventuri, miracole, cruzime, vrăji, răsturnări de situaţie – pe scurt, un fantasy frust, fără menajamente, în care lucrurile nu sunt niciodată doar albe sau doar negre.


Un comentariu


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s