Scott Mariani – Conspiraţia Mozart
Traducere de Adrian Bercea
Colecţia Suspans
Editura Nemira, Bucureşti, 2011

N-am citit Manuscrisul lui Fulcanelli, celălalt roman din seria Benedict Hope a lui Scott Mariani pe care l-a publicat Editura Nemira. Şi nici nu era nevoie să-l fi citit pentru a putea gusta acest nou installment al seriei. Deşi au în comun eroul principal – pe acest Ben Hope – cărţile nu se calcă în vreun alt fel pe bătături. Ceea ce-a trebuit să ştiu despre erou şi probabil era deja spus în Manuscrisul… autorul are de grijă să reamintească într-un fel nebătător la ochi.

E o carte construită în jurul conspiraţiei din titlu şi chiar dacă etapele acţiunii sunt cele clasice, de regăsit inclusiv în mega-succesul Codul lui Da Vinci al lui Dan Brown, Mariani e îndeajuns de conştient de paralela pe care cititorii săi ar face-o automat în gând încât să încalce convenţia de suficiente ori.

În primul rând, personajele lui mi s-au părut mai digerabile. Până şi al lui Oliver Llewellyn, care moarte în primele pagini şi din cauza căruia se pune caruselul în mişcare, până şi el e creionat mai credibil decât isprava lui musiu Brown în cazul lui Robert Langdon – iar Brown s-a căznit cu asta în trei volume! Celor doi adevăraţi protagonişti – Leigh, sora lui Oliver, şi titularul seriei, Ben Hope – li se oferă în repetate rânduri răgazul să-şi contureze şi ei personalităţile, printre urmăriri, gloanţe şi explozii, astfel încât la sfârşit să-i simţim mai aproape de noi.

Trama e relativ simplă, n-am să v-o rezum aici. Important e că există o aripă a Francmasoneriei care caută cu orice chip, şi după sute de ani, să mascheze ceea ce a dus de fapt la suprimarea fizică a lui Wolfgang Amadeus Mozart (mason şi el, şi încă de frunte, dar unul cu prea mare putere de expresie) şi mai există dovada, ultima dovadă a implicării acestei organizaţii criminale în uciderea compozitorului – chiar o scrisoare a lui Mozart în care enunţă cu subiect şi predicat cauzele pericolului în care simte că se află. Această scrisoare se afla în posesia lui Oliver şi ea i-a cauzat moartea prin înec. Sora lui, Leigh, nu face toată cartea decât să-ncerce să dezlege misterul morţii sale, iar Ben Hope o ajută cu toată priceperea sa (şi aceasta nu e mică). Sigur că până la urmă înţeleg despre ce a fost vorba şi atunci jocul atinge o nouă dimensiune, cei doi devenind, la rândul lor, ţintele organizaţiei despre care vorbeam înainte.

Conspiraţia Mozart este o carte alertă, dinamică, clădită cu abilitate (autorul a debutat, la urma urmei, cu volumul How to Write a Thriller, în 2007), în compania căreia sigur nu veţi simţi trecerea timpului. Pe mine m-a ţinut în mreje de la un capăt la altul – şi exact asta trebuie să facă un thriller bun. Motiv pentru care v-o recomand şi vouă, cu avertismentul că nu trebuie sub niciun chip să o începeţi într-o zi lucrătoare. Apucaţi-vă mai bine de ea în weekend. Aşa sigur nu riscaţi să neglijaţi slujba care vă pune pâinea pe masă.

[O recenzie semnată de Laura Frunză
găsiţi şi-n recentul număr 10 al revistei Suspans.]