SRSFF: Call for papers

Antologiile tematice cuprinzând texte originale prind teren şi la noi. Lucru foarte bun, de altfel.

În aceeaşi zi când noi enunţam termenii viitoarei antologii cu zombii care pun stăpânire pe glia noastră strămoşească, Societatea Română de Science-Fiction şi Fantasy enunţa termenii viitoarei lor antologii… amoroase. A treia antologie pe care o editează SRSFF. Despre prima, intitulată Alte ţărmuri (2009), am scris şi eu, la vremea aceea, în revista Familia. Găsiţi textul reprodus AICI. Al doilea volum, centrat în jurul unei teme eco, s-a numit Pangaia (2010).

Dar să revenim la viitor. 🙂

Acest al treilea titlu – planificat pentru apariţie în această toamnă – se va numit, din câte se pare, Venus. Motivul unificator va fi, astfel, iubirea sub toate formele ei, să zic aşa, futuriste. Cel mai interesant aspect al acestui demers, şi-n acelaşi timp elementul de noutate, este prezenţa unui antologator cu nume şi prenume, dar mai ales renume. Vorbim de Dan-Silviu Boerescu.

Pentru a afla alte amănunte (lungimea textelor, termenul-limită, adresa la care se vor expedia materialele etc.) vă poftesc să daţi clic AICI. Şi vă urez spor la scris!

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s