Societatea Română de Science-Fiction şi Fantasy (SRSFF) a luat fiinţă la începutul anului trecut. Încercări similare ştiu că au mai existat, însă niciuna n-a reuşit să treacă de stadiul de proiect.

Încă de la încet, SRSFF şi-a propus pentru anul 2009 câteva obiective clare. Destui le-au privit cu mefienţă. Totuşi, iată că ne aflăm acum la începutul celui de-al doilea an de existenţă şi toate cele trei mari ţinte au fost atinse. Cenaclul ProspectArt, a cărui activitate fusese întreruptă mult timp, a luat din nou fiinţă şi îşi desfăşoară şedinţele cu regularitate de metronom. Cu ocazia târgului de carte Gaudeamus au fost decernate premiile SRSFF şi, tot cu acea ocazie, a fost lansat volumul colectiv ALTE ŢĂRMURI, ce reuneşte texte inedite semnate de unii dintre cei mai apreciaţi scriitori români ai genului.

Volumul se deschide cu un cuvânt al lui Cristian Tamaş, membru fondator al Societăţii. Într-un limbaj niţel cam rigid, suntem asiguraţi că literatura de anticipaţie vine în întâmpinarea nevoii de poveste, şi nu a oricărui fel de poveste, ci a aceleia cu bătaie lungă, care forţează limitele imaginaţiei şi sondează, evident, viitorul. Un credo frumos. Totuşi, ar fi fost, poate, mai nimerită o prezentare a Societăţii, cu ceea ce-şi doreşte ea să ofere comunităţii autohtone de gen.

Intrăm apoi în pâine, cu povestirea lui Silviu Genescu, Titanic. Povestire care, deşi bine scrisă (o istorie alternativă a destinului celebrului Titanic, în care vasul scapă de scufundare doar pentru a fi apoi torpilat de navele germane), vine şi contrazice afirmaţiile lui Cristian Tamaş. Căci Silviu Genescu e interesat mai degrabă de idee, de rezolvarea tehnică a problemei, decât de expunerea ei într-o manieră „prietenă” cu povestea.

Poate cea mai bine articulată, în acest sens, este contribuţia lui Liviu Radu, Ari. Într-un viitor posibil, lumea e populată de oameni a căror piele are orice culoare imaginabilă, mai puţin cea alb-caucaziană. Ingineria genetică, însă, oferă posibilitatea viitorilor părinţi să aleagă unele trăsături ale copiilor. Prin urmare, firesc, un cuplu alege pielea albă, părul blond şi ochii albaştri. Astfel ia naştere populaţia ari-ană, faţă de care majoritarii dezvoltă o aversiune viscerală. Şi toţi membrii ei sunt expulzaţi în trecut, în era glacială, unde ari-enii, fiinţe cu inteligenţă peste medie, încearcă să se descurce ca oameni primitivi. Şi întemeiază lumea aşa cum o ştim noi azi. O lectură agreabilă, un text cursiv, cu momentele acţiunii bine punctate. O adevărată demonstraţie de cum se scrie o poveste cu tâlc.

În aceeaşi categorie pot intre alte, cel puţin, trei texte. George Lazăr scrie cu vervă Switch, o istorisire young adult, în care un licean capătă puteri supranaturale, pe care le foloseşte pentru a o impresiona pe fata de care este îndrăgostit. Fără mari pretenţii, povestirea te prinde. Marşând cam pe aceeaşi idee din Ari, tânărul scriitor Balin Feri oferă Restricţia, jurnalul unui răufăcător din viitor, care, pentru a scăpa de pedeapsa capitală, se oferă cobai pentru un experiment ce urmăreşte decongestionarea închisorilor: trimiterea în diferite momente din trecut a prizonierilor condamnaţi la moarte ori la încarcerare pe viaţă. Poate cea mai plăcută surpriză vine, însă, din partea lui Marian Truţă. În comparaţie cu celelalte contribuţii, A doua venire face cel mai bine joncţiunea dintre literatura SF şi cea mainstream. Cu ingrediente ştiinţifice, cu o conspiraţie politico-religioasă a la Dan Brown, n-ai spune că realizarea lui Marian Truţă este tocmai mainstream. Şi totuşi… Scriitura autorului, povestea iubirii pe care Iovan i-o poartă Ilincăi, atmosfera localurilor bucureştene noaptea, toate conferă poveştii o valenţă, să-i spunem, literară comună mai degrabă textelor neîncadrabile într-o nişă anume.

Acestor trei li s-ar putea alătura şi Moartea domnului Teodorescu, schiţa lui Cristian M. Teodorescu, dacă autorul ar fi ales să dezvolte mai mult ideea. Aşa însă, aveam o povestire cvasi-anecdotică, mucalită, un fel de „culmea reciclării organice”. La celălalt pol se situează Bin Bing, Larissa, a aceluiaşi autor, din care reţinem doar ideea (o lume condusă de femei, în care bărbaţii sunt simple apendice), nu însă şi modul de punere a ei în practică. Lungile pasaje în care mama Larissei îi explică acesteia, în termeni excesiv contabiliceşti, mersul lucrurilor, propovăduind supremaţia banului – ridicat la rang de religie –, nu fac decât să îndepărteze cititorul neiniţiat.

Cele două texte rămase, semnate de Sebastian A. Corn (A şaptea zi a vânătorului) şi Dănuţ Ungureanu (Ultimul mesaj e veşnicia), exemplifică latura cyberpunk a genului. Fără-ndoială, ceea ce Bin Bing, Larissa spune unui expert contabil, acestea două spun unui expert cibernetician. Fără suportul ştiinţific necesar, întâmplările şi personajele celor două devin abstracte, greu de urmărit.

Astfel, Alte ţărmuri se dovedeşte a fi un volum eterogen, cu o ofertă variată, bogată, care poate indica într-o anumită măsură nivelul la care se află sefeul autohton leat 2009. E un început promiţător, care ne face să aşteptăm cu interes viitoarea apariţie în colecţia „Survol”, aflată deja în lucru şi promisă pentru Gaudeamus 2010.

Textul urmează să apară în revista Familia, nr. 2/2010