Poveştile unei generaţii de sacrificiu

Radu Pavel Gheo – Noapte bună, copii, Editura Polirom, Colecţia „Ego. Proză”, Iaşi, 2010

Între ce mi-a fost dat să citesc în ultima vreme din producţia autohtonă de roman, Noapte bună, copii de Radu Pavel Gheo ocupă în mod clar primul loc. O carte migălos construită, cu poveşti paralele, cu salturi în trecut, cu miză serioasă, cu personaje veridice, bine echilibrată, cu un strop necesar de mister, care ţine mereu trează atenţia cititorului. Clădit pe o structură rotundă, aproape americănească, romanul lui Radu Pavel Gheo aduce o dimensiune nouă în proza generaţiei care a trăit o jumătate de viaţă în comunism şi cealaltă jumătate (deja, iată!) în devălmăşia capitalismului neaoş.

Marius, Paulică, Cristina şi Leo. Povestea poveştilor lor. Patru prieteni care-şi petrec verile copilăriei la Teicova, un sat aflat nu departe de Oraviţa, în Banat. Ascultă muzică din Vest la radiouri iugoslave, poartă jeanşi cumpăraţi de la ocsko, piaţa în care se vând mărfuri aduse de Dincolo, colecţionează surprize din gumele de mestecat turceşti… Trăiesc cu aer de împrumut, visând întruna să emigreze. Şi tocmai de la emigraţie porneşte ideea cărţii, de la acel Dincolo care poate însemna atât de multe lucruri.

În 1986, planul lor de-a trece fraudulos graniţa este pus în aplicare. Paulică, visătorul grupului, cititorul însetat cu aspiraţii de scriitor, rămâne însă consemnat la pat, în spital. Firesc, într-un fel, el participă la fugă doar cu mintea. Ceilalţi trei, doi băieţi şi o fată, după ce aşteaptă ceasul serii, începerea unei petreceri săteşti care să-i ţină ocupaţi şi pe grănicerii de pe fâşie, îşi iau inima în dinţi şi trec la fapte. Norocul nu le surâde, totuşi, şi sunt prinşi. Sub ochii înnebuniţi de furie ai lui Marius (care, cum altfel, o iubeşte în taină pe Cristina şi este gelos pe mai dezinvoltul Leo), fata este dusă într-o cameră alăturată şi abuzată de toţi militari aflaţi la ora aceea la post. Este abuzată, în principal, de Marcel Custură, un moldovean din Iacobenii Noi.

Secvenţa aceasta, a prinderii lor pe graniţă, poate cea mai puternică secvenţă din toată cartea, este pivotul întregului roman, punctul declanşator. Din acest moment încolo, vieţile tinerilor suferă mutaţii grave.

Imediat după căderea Cortinei de Fier, Cristina şi Leo reuşesc să emigreze în America. Şi li se pierde o vreme urma. După câţiva ani, Cristina îi trimite chemare şi lui Marius. Din nou, Paulică rămâne acasă, mutat acum la Iaşi, unde încearcă să-şi facă loc în lumea literară.

Povestea americană a celor trei pare desprinsă din poveştile multor est-europeni ajunşi pe Tărâmul Făgăduinţei, complet descoperiţi, care cad uşor pradă libertăţilor prost folosite. Pentru a se putea susţine, Leo face trafic de droguri, Cristina se prostituează, iar Marius, ceva mai precaut, ştiind să se desprindă de grupul în care intraseră cei doi, îşi construieşte încet-încet o carieră în cadrul unei firme care se ocupă cu comerţul de computere.

În această calitate, de reprezentant de vânzări, are loc şi întoarcerea lui în ţară, în anul 2000, aparentul cadru în care se desfăşoară acţiunea romanului. Spun „aparentul”, întrucât epilogul adaugă încă o treaptă acestui eşafodaj (anul 2008), acel artificiu americănesc la care făceam referire la început: închiderea cercului iniţial şi deschiderea altuia nou. Revenirea în ţară a lui Marius are însă un scop bine definit. Evenimentele din anul 1986 şi numele lui Marcel Custură, moldoveanul care nu o sigură dată subliniase că se trage din satul Iacobenii Noi, alimentează în continuare în Marius cea mai autentică dorinţă de răzbunare.

Sigur că acest road-trip i-l scoate în cale pe Paul, la Iaşi, pe un dubios Dunkelman, care joacă-n repetate rânduri rolul de ispită, sigur că are astfel ocazia să dea din nou piept cu o întreagă lume denaturată, dezorganizată, debusolată. Sigur că…

… Aceasta este doar o mică parte din spectrul de semnificaţii pe care îl emană încrengătura de poveşti, detalii, sentimente la care apelează Radu Pavel Gheo în Noapte bună, copii. Romanul are şi o dimensiune mistică (Dunkelman vs. moş Petre şi însoţitorul său cărunt), dar şi una fantastică (întoarcerea lui Marius la fostul loc de joacă din copilărie, un cămin părăsit, şi condiţiile acestei întoarceri). Romanul reuşeşte să redea cu duioşie nu numai anotimpul copilăriei, dar şi, cu ochi de cronicar avizat, perioada de tranziţie ce a urmat Revoluţiei, cu neajunsurile lui Paul ca profesor şi intrarea lui în lumea literară ieşeană.

Noapte bună, copii am convingerea că va rămâne unul dintre romanele exemplare româneşti şi est-europene care descriu cu mână sigură drama prin care a trecut şi încă mai trece (încă) o generaţie de sacrificiu. Un roman a cărui lipstă s-a simţit şi care acum, că există, nu trebuie sub nicio formă ratat.

[Text apărut în revista Familia, nr. 6/2010]