Despre puterile şi slăbiciunile cititorului actual

În vara anului trecut, plecat fiind în alte zări, m-am trezit acasă. Cum e posibil? m-am întrebat surprins. Doar de acasă tocmai am plecat. Doar nu s-a terminat concediul fără ştirea mea. M-am uitat în jur o dată şi-am văzut străzile Salzburgului. Ploaie măruntă la ceas de seară, cafenele în clădiri vechi, lumină gălbuie, mese ocupate, cititori la mese. M-am uitat în jur a doua oară şi-am văzut canalele Amsterdamului. Pe marginea lor, pe băncuţe sau pe jos, printre biciclete şi scutere, şezând turceşte, cititori rupţi cu totul de lumea înconjurătoare. M-am frecat la ochi şi m-am mai uitat o dată în jur, a treia oară, şi-am văzut metroul parizian, dimineaţa, în plină aglomeraţie. Scaunele toate ocupate, barele complet acoperite de mâini, tăcere adormită. Şi foşnet. În toate părţile – foşnet de hârtie.

Cred că niciun alt sentiment nu este mai plăcut pentru un cititor cum e acela al tovărăşiei discrete a altor cititori. Complicitatea tacită a semenilor escapişti. Fără să ne dăm seama, alcătuim un ordin aparte, o societate secretă ai cărei membri se recunosc în lume dintr-o privire. Nu-i de mirare, aşadar, că vara trecută, departe de casă, m-am simţit cel mai acasă posibil.

Întrucât e fără-ndoială o gură de aer să pleci din posomorâta Românie, să te îndepărtezi de ursuzenia locală şi să ajungi în locuri unde simţi la tot pasul că spiritul bine cultivat şi-a lăsat amprenta. Şi e şi mai mare lucru să vezi că această cultivare e ceva firesc, ceva ce oamenii – inconştient poate, cu voluptate chiar –, practică necontenit. Citind.

Din nefericire pentru noi, această masă de cititori care, cu timpul, încep să lase urme frumoase, nici n-a prins bine cheag, că a şi venit criza cea mare şi hâdă şi i-a pus pe fugă. Aşa arătând situaţia, cum să mai discutăm noi despre succesul la public, despre categorii de cititori, despre sensibilităţi? Am putea, eventual (exagerând niţel), să identificăm toţi cititori români, cu date de buletin, cu fotografie, şi să le punem sub nas un chestionar complet. Să avem evidenţa lor clară şi opţiunea fiecăruia în materie de lectură. Lucru imposibil prin zările despre care vorbeam adineaori (cititorii lor sunt pur şi simplu prea mulţi), în ţărişoara noastră doctă aceasta ar fi o chestiune de minimă mobilizare şi minim aport logistic. Am şti astfel cu toţii, scriitori, editori, promotori, care sunt aşteptările şi cum să răspundem la ele. – Totuşi, bag sama că şi pentru asta ar trebui să fim puţin nemţi.

Drept urmare, eu ca majoritatea vieţuitorilor cu ADN românesc, noi toţi, cam în orice domeniu, nu putem decât să bâjbâim, să trăim cu speranţa oarbă că nada noastră va atrage niscai peşti, visând neîntrerupt la marea captură.

Şi, desigur, simţindu-ne în continuare acasă prin vecini.

[Textul reprezintă un răspuns la ancheta cu acelaşi titlu realizată de Adriana Teodorescu şi Aurel Pantea pentru revista Discobolul, nr. 1-2-3/2010]

Anunțuri

  1. Foarte tare! Să ştii că răsuflu uşurat să văd că mai sunt şi alţii care apreciază cititul, oriunde s-ar „produce” el. Spun asta pentru că, nu mai demult de acum câteva zile, am avut o discuţie cu cineva (o fetişcană vag culturalizată, dar umflată-n pene ca un curcan cu erecţie) care-mi spunea că cititul în public e o simplă epatare, o „fiţă” de snobi. I se părea că gestul de a scoate o carte din geantă şi de a te aşeza undeva să citeşti e un lucru dezgustător şi de o indolenţă cumplită. Mi-am dat seama, subit, că eu oi fi cel mai mare snob şi neisprăvit, pentru că eu citesc chiar peste tot. Mi se întâmplă, uneori, să citesc chiar şi la semafor şi să fiu claxonat de maşinile din spate să plec mai departe, pentru că, evident, culoarea se mai şi schimbă.

  2. înţeleg prea bine ce spui, dan. întru alinarea „suferinţei”, eu vizitez adesea adresa asta: http://carteadingeanta.com/. de citit citesc şi eu oriunde. chiar acum 30 de minute, aşteptam la punct fix în maşină să mă-ntâlnesc cu taică-meu (am dus maşina noastră la service şi aveam nevoie să mă aducă cineva din biharia) şi sărmanul a aşteptat vreo 15 minute bară la bară cu mine până am terminat capitolul. 😛

    @aspoiu: e primul tim lebbon pe care îl citesc. primul roman, adică. cele câteva povestiri citite pe ici, pe colo mi-au plăcut mult. sigur va fi o însemnare separată despre el. până atunci, însă, aşteaptă la rând un anne rivers siddons, un matthew costello, un ramsey campbell. despre sarah langan voi scrie în alt loc, un anume site numit galileo online. 😀

  3. Mircea & Dan: n-am acum timp sa caut, dar si pe CDG ne-a spus cel putin cineva ca promovam snobismul cultural… si, daca mai e nevoie sa adaug, nu ne-a trecut prin cap asa ceva intr-o mie de ani. site-ul exista pur si simplu pentru ca si eu, si ionuca, citim pe unde apucam.

  4. într-adevăr, e nocivă pentru societate activitatea asta, exhibiţionismul ăsta gratuit. :)) nu e ca atunci când dai manelele la maximum în parcare, cu geamurile coborâte, ca să nu pierzi niciun vers cât timp dai o fugă la schimbul valutar fiindc-ai rămas fără lichidităţi autohtone 😛

  5. persoana cu care m-am conversat eu chiar era convinsa de ce spune, ca cei care citesc pe strada o fac doar ca sa epateze. imi inchipui ca sunt cativa dintr-astia, dar serios, cine si-ar bate capul ca sa impresioneze oamenii plictisiti din metrou? incerc sa inteleg rationamentul si nu-mi prea iese 🙂


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s