Întunericul lui Brian Keene

Puţin altfel faţă de ce-am citit până acum scris de Brian Keene, DARKNESS ON THE EDGE OF TOWN nu aduce elemente noi la subiect (un oraş izolat de restul lumii dintr-o pricină anume), însă surprinde din nou prin prospeţimea scriiturii.

Nu mai avem ritmul acela drăcesc din The Rising sau Conquerer Worm. Avem în schimb o acumulare a tensiunii, pas cu pas, până la insuportabil. Nu mai aveam dialogurile acelea în rafale. Avem în schimb mult monolog interior. (Ceea ce-i un semn bun, fiindcă nu de puţine ori Keene cam dădea cu mucii-n fasole cu câte-o replică, două.) Şi, chiar dacă finalul e larg deschis – presupun că de la bun început asta a fost intenţia autorului, să lanseze o serie nouă, cum a cam terminat-o cu zombie, cu râmele, cu moroii –, explicaţiile puse la dispoziţie în penultimul capitol fac cât toate finalurile rotunde din lume. Întrucât, după nu ştiu câte cărţi, aflăm în sfârşit care este credo-ul fantastic, să-i zic aşa, al lui Brian Keene. Cum stau lucrurile cu universul ăsta, de ce personajele care conduc acţiunea într-o carte atunci când apar în alta se comportă ca şi când ar fi cu totul altele, ce e cu Leviathanul, cu Ob… pe scurt, cu Cei Treisprezece.

Dar să revenim. O succintă prezentare a subiectului.

Orăşelul Walden se trezeşte într-o zi înconjurat inexplicabil de întuneric. O beznă palpabilă, gumoasă, mişcătoare, dinspre care vin sunete ciudate şi de care nimeni nu poate trece. Toţi cei care încearcă (şi încearcă destui, în frunte cu o echipă de pompieri temerari, cam singurii reprezentanţi ai autorităţii statului în orăşelul nostru), toţi curajoşii, deci, pier urlând cât îi ţin bojocii. Văzându-se astfel prinşi în capcană, locuitorii o iau razna. Orice încercare de organizare e sorită eşecului, jafurile devin lucruri la ordinea zilei… ăă, pardon, a nopţii, crimele aşijderea. Un singur om pare să aibă idee ce se întâmplă, însă pe el nu-l bagă nimeni în seamă (deocamdată). E vorba de prostul satului, unu’ pe nume Dez, un homeless dus cu pluta, care aberează cam de multicel despre monştri şi realităţi paralele şi labirinturi.

Ăsta-i cadrul. În ăsta se mişcă naratorul nostru, Robbie. Care încearcă să dea de cap situaţiei, împreună cu iubita lui Christy şi câţiva vecini de pe scară, şi nu reuşeşte decât să-şi consume energiile. Strânge la un moment dat o gaşcă de concitadini şi-i convinge să se lege c-o frânghie şi să intre rând pe rând în întunericul de la marginea oraşului. („Da’ tu n-ai văzut The Mist? Ce, eşti prost?” zice cineva. „Ba am văzut,” răspunde Robbie, „da’ ăla era film, iar asta-i realitate.”) Bine-nţeles că viaţa bate filmu’ şi câţiva dintre ei o mierlesc înghiţiţi de beznă, iar Robbie şi-ai lui se potolesc o vreme. Rămân închişi în apartamentele lor, dezamăgiţi şi disperaţi, nespălaţi şi flămânzi. Şi în sevraj. C-am uitat să vă spui: le cam plăcea să pipe droguri, droguri care se cam terminaseră.

În fine, se mai întâmplă ele neşte lucruri p-acolo (un episod la un pet-shop e genial, da’ nici de-al dracu’ nu vi-l spui 🙂 ) şi Robbie decide să-l caute pe Dez, căci a auzit el pe geam că mulţimea începe să-l considere responsabil de nenorocirea care s-a abătut asupra lor şi c-ar vrea să-i ia capul. Fiindcă uitai să vă spui şi că Dez, prostul satului, a făcut el neşte semne cabalistice pe pământ, în cele patru zări, care să-mpiedice întunericul să pătrundă în oraş. Şi Robbie începe să creadă că treaba ar putea fi chiar atât de oablă pe cât o prezintă Dez. Şi-l caută, şi-l găseşte, şi Dez îi spune de una, de alta, de Ob, de Leviathan, de Labirint, de realităţi alternative.

Asta-n penultimul capitol. Ăla care face toţi banii, cum spuneam. După care vine ultimul capitol şi se termină cartea. Şi, tot cum spuneam, probabil că vom avea cândva partea a doua. Fiindcă, zău aşa, nu pot crede că, după toate cât s-au întâmplat, Robbie şi-ai lui pur şi simplu şi-au luat boccelele-n spinare şi-au intrat în întuneric. Gata, caput, end of story. Deci, domnule Brian Keene, rog respectuos să purcedeţi la scrierea continuării.

Volumul cuprinde însă primul capitol din viitorul roman, A Gathering of Crows (apare-n august). L-am citit şi p-ăsta şi pot zice – cu mâna pe ficat 😀 – că-l aştept cu nerăbdare. Mare nerăbdare.

P.S. Da, subiectul din Darkness on the Edge of Town semănă cu subiectul din Under the Dome, al lui Stephen King. Şi eu ce să-i fac?

Anunțuri

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s