Sunt pe ultima turnantă cu Monştrii invizibili. Trebuia să fie gata pe-acum, dar cu traducerile totu-i o chestiune de distanţă. Când simţi că eşti prea aproape de text, dacă vrei să faci treaba cum trebuie n-ai de ales decât să iei o scurtă pauză. Unele traduceri cer o apropiere mai mare, o submersie în text, dar altele, cum e romanul ăsta, cer o distanţare, aşa, cam de vreo doi metri. Seamănă la stil cu Fight Club, seamănă mult. (L-a scris, de fapt, înainte de Fight Club.) Un stil sincopat, repetitiv. Fraze scurte, şfichiuitoare. Cadre rupte, ca de reportaj. Cartea-i un uriaş montaj caleidoscopic al vieţii unei foste manechine care a suferit un cumplit „accident”, în urma căruia a rămas fără falcă. Din nou, e vorba de o lume alienată, de trecerea de la o poziţie centrală la una extrem-marginală. Invizibilă. E-o carte, cum e stilul lui Palahniuk, deloc lineară. Prin comparaţie, Jurnal şi Sufocare, poate chiar Bântuiţii, par în dulcele stil al povestirii clasice. 😀 Fiind vorba de lumea modei, de-un stil pe alocuri de revistă glossy, mi-a dat puţin de furcă. Toate descrierile alea glamour, toate mătăsurile pământului cu ştrasuri, paiete, volănaşe, cu crinoline şi colanţi, cu diademe şi valuri de voaluri, toate adjectivele superlative. Plus toate soiurile de medicamente, analgezice şi antidepresive, hapuri eliberate doar pe reţetă, dar pe care eroina noastră, ajutată de Regina Supremă Brandy Alexander şi aghiotantul ei cu multe nume, mereu altele, le şterpeleşte din casele scoase la vânzare ale bogătaşilor. Toate vaginoplastiile, rinoplastiile, operaţiile de reconstruire a mandibulei. Toate, toate… Şi altele pe deasupra. Dar sper s-o fi scos cu bine la capăt. Bine, mai am puţin până la capăt, but you caught my drift. 😛

Dacă tot e duminică şi s-ar presupune că aveţi timp la dispoziţie, urmăriţi interviul ăsta luat lui Palahniuk de neamţul Torgen. Am căutat ceva care să aibă legătură cu Monştrii invizibili, dar am găsit un singur fragment de la o lectură publică, şi ăla de-o calitate cam proastă. Aşa că vedeţi mai bine interviul ăsta. Eu l-am văzut de vreo trei ori. E super interesant. Torgen ăsta, cu tot gay-ismul lui (gay-ii, altă temă a Monştrilor), reuşeşte să scoată de la Palahniuk multe chestii faine. Asta-i prima parte; celelalte le găsiţi uşor pe youtube.