Arhive pe etichete: 2011

Fără hodină

Mno, hai să terminăm odată cu planurile de viitor. The future is now, so let’s make it happen.

Am în dreapta mea acum, când aştern rândurile astea, mai multe cărţi despre care am tot vrut să scriu şi cu vrutul am rămas. Sunt lecturi de prin noiembrie şi decembrie 2010. De-atunci am mai citit câteva cărţi, fapt ce a făcut ca multe din amănuntele ăstora de care zic acum să se cam şteargă. Da’ nu-i bai, v’o doo-trii cuvinte tot oi găsi de spus despre dânsele.

Încep cu un roman publicat de Dean Koontz chiar anul trecut. RELENTLESS, îi zice – de unde şi titlul postării de faţă. 😉

Agreabilă lectură. Asta-mi vine-n gând întâi şi-ntâi, amintindu-mi cartea. Nu cred că autorul s-a spetit prea tare scriind-o. A pornit, pesemene, cu ideea de-a mai adăuga un titlu colecţiei lui de romane umoristice (despre Life Expectancy, alta de-acest soi, am scris fix pe blogul ăsta, la începuturile lui, în iulie 2007 – aici), dar pe parcurs şi-a uitat legământul dintâi, s-a lăsat prins de acţiune şi a-nceput s-o facă pe seriosul. Categoric, cartea ar fi ieşit mult mai bine dacă păstra tonul degajat şi ludic până la sfârşit.

Dar despre ce-i vorba? Despre coşmarul şi-n acelaşi timp visul oricărui scriitor. Cubby Greenwich e scriitorul din poveste şi el primeşte după lansarea unei cărţi o recenzie devastatoare din partea celui mai temut şi apreciat critic literar din SUA (botezat Waxx, nici mai mult, nici mai puţin). Ei, agentul şi editorul sunt cât se poate de fericiţi, întrucât şi numai faptul că Waxx l-a băgat în seamă e lucru mare. Totuşi, Cubby al nostru simte că i s-au înecat corăbiile. E frământat, nu mai are hodină şi face el cum face că forţează soarta (vorba vine!) să i-l scoată în cale pe Waxx. La un restaurant. Criticul cel aspru îl urmăreşte chiar la toaletă şi-i zice un singur cuvânt: „Doom”. Ei, chiar asta se-ntâmplă apoi. Casa scriitorului e aruncată în aer, el şi familia lui, puşi pe fugă, sunt urmăriţi oriunde, primesc tot soiul de mesaje ameninţătoare… Şi ei descoperă, fără stupoare, că-i vânează însuşi Waxx. Aşa cum a mai vânat el alţi scriitori pe care i-a desfiinţat – la figurat, dar şi – iată! – la propriu.

Bine-nţeles că la final autorul are ocazia să-l confrunte pe critic. Şi coşmarul de până atunci se transformă în cel mai dulce vis al său. Apucă să-şi ia revanşa. 🙂

Cum spuneam, cartea porneşte pe-un ton zglobiu, vesel foc, parodic şi, chiar dacă pe parcurs mai sunt câteva momente hazlii (socrii scriitorului Cubby, experţi în explozibili, trăiesc într-un buncăr sub pământ, înarmaţi până-n dinţi, iar de aici rezultă nişte lucruri foarte faine – „Meet the Fockers” anyone?), până la urmă rămâi cu un gust incert, nici aşa, nici altminteri.

În tot cazul, Relentless rămâne un roman marca Dean Koontz, iar asta înseamnă mult. Unii autori – Koontz included – pur şi simplu nu pot s-o feştelească iremediabil. Vreau totuşi ca următorul Koontz pe care-l citesc să fie unul dead serious. Poate chiar What the Night Knows, lansat pe 28 decembrie. Am înţeles că-i un roman cu fantome. Koontz nu s-a prea apropiat de ele până acum…

P.S. Pentru doritori, BookDepository văd că are în continuare cartea la mega-reducere. 3,56 €. Decât! Clic AICI.

Marea revizie

A început!

Iniţial, astăzi am vrut să trec doar prin prolog (altul decât cel din versiunea 2002, adus în faţă taman din al doilea volum), dar iată că sunt deja intrat bine în primul capitol.

Ca primă impresie: textul are mari probleme de coerenţă. Back in the day, când am compus cartea la maşina de scris, m-am cam lăsat purtat de val. Multe lucruri care nu ajută deloc subiectul s-au furişat în pagină. Cum ar fi întregul trecut al primarului din Neş, absolut inutil pentru dezvoltarea intrigii, chiar dacă, luat separat, constituie o poveste… real(ist)ă şi oarecum captivantă. Prin urmare, am tăiat trei pagini dintr-un foc.

În acelaşi timp, reîncep să simt personajele aproape, mi-amintesc ce le mână-n luptă şi văd mult mai clar drumul pe care trebuie să-l străbată. Partea asta cu tăiatul începe să fie distractivă.

Abia aştept să ajung la ultimul sfert al cărţii, pe care am de gând să-l rescriu complet. Adică… o fi Umbra mea un tribut adus lui It, da’ ce NU vreau să fie e tributARĂ über-romanului lui King. 😉

New Year’s Resolutions

Adică… cum ar veni… cam ce-ar vrea je să facă-n anu’ ăsta nou-nouţ.

Păi ar cam vrea el multe, da’ vorba ‘ceea: vrabia Mihai Viteazu. Totuşi, mi-aş dori şi câteva lucruri pe care le consider foarte realizabile. Asta fiindcă-s un om rezonabil, d-aia! 🙂

Întâi, mi-aş dori să termin odată pentru totdeauna cu seria Turnul Întunecat. Mi-a ajuns cât mi-a frecat ridichea Voicunike, printre alţii. Asta înseamnă patru volume, dar partea a IV-a e deja bine conturată-n traducere. Ar mai rămâne, deci, trei mari şi late. Ultimul chiar mare şi chiar lat!

Tot o serie e şi Compania neagră, din care am înţeles c-ar trebui să mai tălmăcim anul acesta încă vreo 2-3 volume.

Mi-ar mai plăcea, apoi, să văd apărut şi Regele Şobolan al lui China Mieville. Traducerea şade frumuşel pe diverse hdd-uri şi usb stick-uri încă din vara lui 2009. Poate că totuşi s-o încumeta cineva…

Şi cam atât cu traducerile. Restul, fiindcă-s convins că vor mai fi şi altele, sunt o pâclă, încă. Le-om afla cu toţii pe măsură ce trăim. 🙂

Second, mă voi strădui să dau de pământ cu monografia Stephen King. Ca dată orientativă a apariţiei puteţi socoti preajma BookFest-ului. O va scoate Horia la Millennium Books, în colecţia Metatext.

Tot second, o a doua ediţie a romanului meu de debut, În umbra deasă a realităţii. Ediţie reorganizată, rescrisă, cu un final nou. Good, better, the best, vorba poetului. Cartea n-are încă un editor, dar găsi-vom unul; din fericire, asta nu mai e o problemă acum.

Al treilea second :), dorinţa a’ mai mare-i să terminat – probabil spre finalul anului – unul dintre romanele aflate în continuu lucru. Baiul e că nu ştiu încă la care să mă opresc.

Şi tot o rezoluţie ce ţine de scris e şi să-mi reîncălzesc mâna la compus proze scurte. Am dat deunăzi peste carneţelul cu idei de povestiri şi-s quite a few. Ş-am mai strâns unele pe diverse fiţuici. Aşa că: păzea!

În al treilea rând, finally, îmi propun să fiu sănătos şi să contribui la sănătatea celor din jur. Iar de-o fi s-apară ş-un Pricăjan Jr. în peisaj, ei, noi n-om putea fi decât în al nouălea cer. 😛 Da’ despre asta-i mai bine să nu vorbim… Vorbi-vom îndeajuns post-factum, certamente.

Dragilor, cam astea ar fi dorinţele lui je pentru anul ce tocma’ începu. Sper să mi se-mplinească şi-s convins că-n bunătatea voastră nemărginită asta-mi doriţi şi voi. Lucru pentru care vă mulţumesc anticipat.

Să aveţi un an cu de toate bunătăţile!