Exemplare

Au ajuns şi la mine, în sfârşit, exemplarele de traducător ale romanului O EDUCAŢIE COSTISITOARE, de Nick McDonell, apărut în preajma Garudeamus-ului la Editura All.

E o cărţulie ambiţioasă, scrisă de un tinerel născut în ’84. Remarcaţi, vă rog, că am scris „tinerel”. Nu vă ascund că am fost niţel invidios când am aflat anul naşterii lui. 1984, cu patru ani mai mic decât mine, deci! Şi acesta este deja al treilea roman pe care îl publică!!! Hm, îmbătrânim, monşer… Dar lasă, vine ea pensia şi purcoiul de bani cu care-o să mă blagoslovească statul român o să-mi permită să stau cât e ziulica de lungă şi să-mi scriu şi eu romanele… Yeah, right!

UPDATE: Iată o primă reacţie (cred) pe Bookaholic, din partea Veronicăi Plăcintescu.

UPDATE 2: Şi încă o reacţie, de data aceasta pe BookBlog sub semnătura Andreei Balint.

Un nou Dean Koontz

Sunt doar câţiva scriitorii pe care îi citesc oricând cu mare plăcere, necondiţionat. Îi pot număra pe degetele de la o singură mână. Şi pe majoritatea i-am descoperit aproximativ în acelaşi timp: pe la începutul anilor ’90, graţie editurilor Nemira, în principal, şi RAO. Dean Koontz, cu sau fără „R.”-ul din mijloc, este unul dintre ei.

Am în bibliotecă aproape toate cărţile lui, unele chiar în mai multe ediţii. Şi-mi face deseori o mare plăcere să le iau de acolo şi doar să le frunzăresc, dacă-n acel moment nu am timp chiar să le citesc. Şi nici nu e bine să citeşti romane de Koontz la foc continuu. Îi cunosc bine metehnele ca scriitor, ştiu care-i sunt punctele slabe şi mi-e clar că suferă de-un oarecare manierism care, la lecturi succesive, poate obosi. De aceea, într-un an „consum” cel mult 4-5 romane de Koontz, cam unul pe trimestru.

Şi încă nu am ajuns la relecturi. Autorul este în continuare – din fericire – foarte prolific. Atât de prolific încât, spre ruşinea mea, cărţile sale din ultimii 2-3 ani nici n-am apucat să le cumpăr, ştiindu-mă încă asigurat cu titluri de backlist. Chiar în acest decembrie am citit THE DOOR TO DECEMBER, o carte publicată iniţial sub pseudonim şi retipărită prin anii 2000 cu numele adevărat pe copertă. Dar despre ea veţi putea citi, cel mai probabil, în viitorul număr al revistei Suspans.

Am scris însemnarea asta ca preambul pentru link-ul de la coadă. În decembrie 2011, Dean Koontz a publicat un nou roman. 77 SHADOW STREET. Despre o casă bântuită. Am citit deja sinopsisul şi mi se pare un subiect – deşi vechi de când lumea – tratat într-o manieră specific koontziană. Am citit acum şi un fragment, iar bănuiala mi s-a transformat în certitudine. Iată, spre fragmentul acesta trimite şi linkul de care vorbeam:

Excerpt: ‘77 Shadow Street’ by Dean R. Koontz « Del Rey and Spectra – Paranormal Books, Graphic Novels, and More.

O discuţie cu Dan Simmons

Tocmai terminasem de tradus DROOD, când Dan Simmons, autorul excepţionalului roman, şi-a făcut cont pe Facebook. „Prietenii” săi erau încă puţini, până în 300 [acum au sărit de 1000], şi cum aveam unele nelămuriri legate de textul romanului, i-am cerut „prietenia” şi i-am solicitate lămuririle necesare. A fost extrem de amabil, ne-am conversat în repetate rânduri prin intermediul mesageriei oferite de acea reţea de socializare. Şi-atunci mi-a picat fisa: dacă tot era stabilit contactul, nu ar fi de acord să ofere un interviu în exclusivitate – despre DROOD şi alte câteva lucruri scriitoriceşti – pentru revista Suspans? „Dar sigur că da”, a venit prompt răspunsul. „Oricât de ocupat aş fi cu scrierea noului meu roman, îmi fac întotdeauna timp pentru unul dintre traducătorii mei.”

Zis şi făcut. Am căzut de acord că întrebările vor fi în număr de 10 şi că răspunsurile vor veni la timp pentru ediţia de noiembrie. Le-am pus pe hârtie şi le-am trimis la adresa sa personală de e-mail.

Din păcate, mesajul a fost agăţat, misterios, de filtrul anti-spam al, culmea!, Facebook! Până să descâlcim noi iţele, numărul de noiembrie al Suspansului apăruse deja. Răspunsurile au venit la fix trei zile după lansarea numărului 18, aşa că am convenit să lăsăm interviul pentru ediţia următoare.

Unde a şi apărut şi unde vă trimit acum să-l citiţi, în caz că n-aţi făcut-o deja. Eu zic că e un preambul excelent pentru roman şi sunt sigur că, peste o lună, două, când va apărea DROOD la Nemira, vă veţi convinge singuri că e o lectură de zile mari.

Suspans.ro : » Articole » Dan Simmons: “Nu mă tem niciodată de reacţia cititorilor contemporani la nimic din ceea ce încerc”_Suspans.ro.