Altfel spus, după îndelungi analize, ne-am hotărât asupra unei rase de căţel. Dacă tot o s-avem curte, e păcat să n-avem şi-un credincios pe lângă noi. Însă nu ne trebuia ceva de talie mare, ceva fioros. Voiam un căţel cu care să te poţi juca, pe care-l să-l accepte şi Axi, un căţel inteligent şi ascultător. Că vrem să-l ţinem în casă, nu de alta. Nu ne lasă sufletul să-l abandonăm într-o cuşcă, la marginea curţii. Aşadar, sorţii au făcut să fie vorba de-un Border Collie. 🙂 Adică, pre româneşte, ciobănesc scoţian. Prin topurile pe care le-am văzut apare peste tot pe locul 1 la inteligenţă, agilitate, afecţiune şi toate alea care ne interesau pe noi. Tot soarta ne-a scos în cale un forum de pe animale.ro, unde o doamnă tocmai anunţa că i-a născut căţeluşa. Căţeluşă care, să vezi potrivire, este prima border collie adusă în România. Cu pedigree şi toate alea. Iar doamna, să vezi potrivire şi mai mare, e chiar din Oradea. Aşa că am sunat-o şi ne-am „rezervat” o căţeluşă. Puişorii n-au acum decât 2 săptămâni, aşa că pot fi despărţiţi de mamă doar pe la finele lui septembrie. Ceea ce-i nemaipomenit. Până atunci sperăm să fie pe terminate şi casa.

Iată aici două poze. Una e cu puişorii de anul trecut şi cealaltă cu generaţia 2007. Nu-i aşa că-s drăgălaşi?

Unul dintre aceştia va fi al nostru. 🙂

Prima a fost pe blogu’ din viaţa de apoi. N-a mai fost niciuna între timp pentru că n-a avut de ce să fie. 😦 Lucrările s-au sistat aproape două luni, din motiv de acte. Şi controale pentru actele alea. Şi rezolvarea actelor cu pricina. Autorizaţiilor. Aşa se face că 30 iulie a trecut pe lângă noi, iar noi am stat şi ne-am uitat. 😦 De 9 zile, firma constructoare a intrat la penalizări. Şi-o să mai adune, sărmanii, destule. Da’ tot e bine că acu s-au reapucat de cazne. 🙂

Mai jos, în planul secund, zidurile casei vecinilor cu Pako şi mobila de sufragerie de la noi. Băieţii s-au apucat de lucru alaltăieri pe la 11 şi ieri la 6 jumate seara parterul arăta cum îl vedeţi. Se mişcă, deci, repede. Aseară se apucau şi de-a noastră, aşa că azi aşteptăm să vedem primele rezultate.

În parte, tricoul pe care-l port rezumă destul de bine starea mea de spirit. 😀 Aa, maistru’ fotograf e vecinu’ de peste gard.

Da, da, însuşi Khalid Mahmoud. Azi mi-a trimis un e-mail. Cum, nu ştiţi cine e Khalid Mahmoud? Ruşine să vă fie! E-un cetăţean de vază din Bahrain, care-i la rândul ei o ţară de vază din Orientul Mijlociu. Ei bine, Khalid (nu ştiu dacă-mi dă voie să-i spun pe numele mic, da’ io-l simt aşa, ca pe-un prieten apropiat), Khalid, zic, e-un tip foooarte bogat. Se rostogoleşte în aur. Numa’ că la viaţa lui a fost cam zgârcit. N-a dat nimănui nimic. Bine, recunoaşte şi el că le-a dat ceva-ceva rudelor apropiate, da’ nu cine ştie cât. Atât cât să nu zică: „Uite şi la Khalid ăsta! El întoarce banii cu lopata şi noi ne mâncăm resturile de sub unghii.” Nu ştiu cu ce s-a ocupat Khalid la viaţa lui, da’ bănuiesc c-a descoperit în grădină un puţ de ţiţei. Oricum, ideea e că, după o viaţă îmbelşugată şi avară, soarta l-a ajuns. Doctorii i-au depistat un cancer, zice el, Oesophageal. O boală rea-rea, care n-are leac şi care, în câteva luni, o să-l lase fără suflare. Nenorocirea asta l-a pus pe gânduri, l-a făcut să se căiască de toată calicia lui. Şi acum ar vrea să-şi împartă nepreţuita avere organizaţiilor de caritate. A încercat, mi se mărturiseşte el, a apelat mai întâi la familie. Le-a virat banii în cont şi-a aşeptat ca ei să facă donaţiile, căci el e sleit de puteri şi nu mai poate. Dar ce-au făcut nenorociţii? Au ţinut pentru ei toţi banii, până la ultimul sfanţ. Iar Khalid, văzând atâta lipsă de omenie, tare s-a mâhnit. Şi-a ajuns la concluzia că nu poate aşa. Că-l înconjoară numai vulturi hrăpăreţi şi că soluţia altundeva trebuie căutată. Aşa că, din Bahrainul lui, s-o fi dat pe net şi m-o fi găsit pe mine, pricăjitul pământului. 🙂 Oferta-i simplă. Khalid are 18 milioane de dolari de dat în stânga şi-n dreapta. Şi mă roagă pe mine frumos-frumos dacă nu vreau să-i fiu agent întru caritate. Să distribui eu banii cui cred că-i merită. În schimbul acestui serviciu, desigur, vor fi recompensat. Cu 20 la sută din astea 18 milioane. Am şi făcut un calcul rapid: 18 mil x 20% = 3 mil 600 de dolari. Cred că le-aş găsi o întrebuinţare. Nu mi-ar fi uşor, da’ aş scoate cumva cămaşa. 😛

Mă gândesc acum ce să fac. Să-l ajut pe Khalid şi să-i împart averea nevolnicilor sau să-mi văd mai departe de munca mea? Voi ce aţi face? Da’ ziceţi repede, că n-am mult timp de gândire. Khalid, remember?, are zilele numărate.

P.S. Am găsit un Khalid Mahmoud aici, da’ nu cred că despre el îi vorba. Iar celălalt Khalid găsit e Khalid Mahmood şi-i politician laburist în UK! Unde eşti tu, Khalid dragă? 😀