„Free at last!”

N-am fost niciodată un fan înflăcărat al celor de la Guns N’ Roses. Îmi plăceau câteva piese, însă niciodată n-am gustat toate produsele lor. Problema era că nu reuşeam să găsesc structura din spatele multor construcţii muzicale. Iar ăsta-i întotdeauna un lucru important pentru mine. Oricât de zgomotoasă ar fi o piesă, oricât de aparent dezordonată, dacă formaţia aceea a compus-o cu cap se simte viaţa din măruntaiele ei. La Metallica, de pildă, nu aveam ce reproşa – nici măcar la destrăbălările de pe Kill ‘Em All.

Ei, lucrurile s-au schimbat. Anul ăsta – muzicaliceşte vorbind – mi-a adus două surprize nesperate. Prima – Death Magnetic-ul dragilor mei metallicişti, iar a doua – Chinese Democracy-ul lui Axl, că numa’ el a mai rămas din vechea formulă. Şi mă gândesc acum că poate aşa trebuia să fie de la început, că ceilalţi, în frunte cu Slash, nu aveau de la început ce căuta în Guns N’ Roses. Undeva, într-o cronică din Entertainment Weekly, parcă (n-am chef să caut acuma linkul), autorul articolului spune că abia acum se vede cine a fost tot timpul geniul formaţiei. Right you are, my friend!

axlChinese Democracy e o bijuterie. Nu se poate să nu-ţi placă toate, TOATE piesele de pe el. Sunt atât de minuţios lucrate, fiecare detaliu e la locul lui, nicio bătaie nu-i în plus, încât aşteptarea asta de 14-15 ani chiar se justifică. Ce mai tura-vura, cu albumul ăsta Axl Rose aka Guns N’ Roses m-a convins definitiv că este un muzician/compozitor/cântăreţ desăvârşit.

Să mai spun că partitura lui vocală e atât de variată, încât nimeni, niciodată, nu va putea să realizeze vreun cover după piesele de pe Chinese Democracy?

Printre preferatele mele: Madagascar, Better, There Was A Time, Street of Dreams, I.R.S., This I Love, Prostitute, Catcher in the Rye, Shackler’s Revenge, If The World, Scraped, Riad N’ The Bedouins, Sorry, Chinese Democracy. 😀 Mda, tot albumul. Nu neapărat în ordinea asta, da’ musai cu Madagascar în frunte.

Luaţi de-l ascultaţi: e(ra? – acuma văd că-s numa 6 piese) free on-line la porţiunea lor de MySpace.

Am ieşit udemerist!

Acum, cu puţin înaintea Marii Zile a Marii Votări, am zis să răspund şi eu la un chestionar (de aici) ca să aflu odată pentru totdeauna ce culoare are inima mea politică. Ei bine, clasamentul rezultat în urma răspunsurilor mele e condus, cu 66%, de UDMR. Urmează, la egalitate, cu 63%, PNL si celălalt L, PD. Ironia ironiilor, pe locul patru, cu 51%, a ieşit PB, adică Partidul Becaliot! Ptiu, drace! În încheierea topului, penultimul lor (38%) e ocupat de tandemul PSD-PC, iar pe ultimul, pfiu!, e PRM (32%).

Concluziile, dragii mei? Mi-am confirmat ceea ce susţin încă de mult timp: tare, tare mult mi-ar fi plăcut mie să mă nasc ungur. 🙂

Cuvinte-scai [1 – bridă]

Sunt cuvinte care se lipesc de tine şi de care cu greu scapi zile-n şir. Cel mai recent, în ce mă priveşte, mi-amintesc că a fost insidiosul bridă. Cât timp am montat gardul, orice şipcă era bridă, orice riglă era bridă, până şi menghinele cu care prindeam brida… scuze, grinda de nivel 🙂 erau, aţi ghicit, bride. Mai apoi, când m-am căţărat pe casă pentru a fixa o urieşenie hâdă de horn (ajutat, e obligatorie menţiunea, de taică-meu, un veritabil Meşter al Casei), grindei pe care a trebuit s-o secţionăm pentru că taman pe-acolo se nimerea traseul de neabătut al hornului i-am spus în repetate rânduri tot bridă. La fel şi colierelor de prindere, la fel şi tijelor de susţinere, ba o dată chiar şi… fierăstrăului pendular cu care am hăcuit paziile (tot bride şi ele, la un moment dat). 😀

Acum m-am lecuit de bridism, da’ presimt că mă paşte alt cuvânt-scai.

Pe voi ce cuvinte s-a întâmplat să vă persecute?