Chinezării şi manele

Nu înţeleg de ce toate magazinele chinezeşti în care am intrat (şi sunt câteva în Oradea) ţin să aplice atât de strict regula „ne rezervăm dreptul de a ne selecta clientela”. Cum o fac? Simplu: din difuzoare ţipă toată floarea cea vestită a celor mai de seamă maneloistozauri. Mai că nu le pun şi pe vânzătoare să dea din buric, că de sulemenit am impresia că le pun să se sulemenească_conform tagmei.

Probabil că aşa au ei, chinejii proprietari, impresia că se integrează în cultura locului. Şi cine-i poate contrazice? 😦

Hip-hip URA!

Fuse, fuse şi se duse. I-au trebuit aproape 19 ani şi-aş fi dispus să cred că-i mai trebuiau încă o dată pe atâţia dacă fidelii lui n-ar fi preferat ieri să stea la o bere/ţuică sau să-şi altoiască nevasta în loc să meargă să-i pună ştampila pe pătrat. Pa şi pusi, tovarăşe Vadim! 😀

Recitire = regăsire

Mă trezesc astăzi, inexplicabil, cu o poftă nebună de Sadoveanu. Iau volumele lui la frunzărit, pe rând. Dau peste sublinieri vechi, adnotări şi semne lăsate cu mai bine de zece ani în urmă de-o mână care, deşi-mi aparţinea, scria, la propriu, într-un fel străin mie, cel de acum. Cam atât, mai bine de zece ani, a însemnat pauza de Sadoaveanu pe care am luat-o, după ce făcusem într-o vară toxiinfecţie literară şi mai că nu-mi vărsasem în vasul de veceu maţele pline de moldovenisme arhaice. 

Îl regăsesc acum cu imensă plăcere. Am recitit Ochi de urs şi 24 iunie. Până să pun capul pe pernă mai vreau încă o bucată bună, de data asta din Morminte. De dragul vremurilor vechi am recitit şi pasajele referitoare la scrierile astea din Sadoveanu sau Utopia cărţii a lui Manolescu – am exegeza asta într-o variantă xerocopiată, legată manual şi acum foarte îngălbenită.

Ce n-aş da să am acum timpul de odinioară şi să pot retrăi întocmai plăcerea primelor lecturi din Creanga de aur, Nicoară Potcoavă, Fraţii Jderi, Baltagul, Nunta domniţei Ruxanda, Zodia Cancerului, Venea o moară pe Siret, Hanul Ancuţei şi multe, multe altele!

Vouă vă place Sadoveanu, Mihail Sadoveanu?