Pierce Brosnan = Mike Noonan

Aşa umblă zvonurile. Că Mick Garris l-ar fi antamat deja pe Pierce Brosnan pentru a-l juca pe scriitorul-văduv Mike Noonan, în ecranizarea romanului O mână de oase, de Stephen King. Filmările vor începe în 6 iulie, în Nova Scotia.

Romanul, considera de mulţi a fi „perechea” altei cărţi a lui King, Povestea lui Lisey, aduce din nou în atenţie celebrul orăşel fictiv Derry, din statul american Maine. Mike Noonan, scriitor de ficţiune populară dar cu ambiţii mai mari, este aruncat în braţele suferinţei când, pe neaşteptate, soţia sa cade răpusă de o comoţie cerbrală în parcarea drogheriei locale. Frământat de gânduri şi suferind de-o acută criză de creaţie, el decide să se mute la fosta locuinţă conjugală de vară, cabana Sara Laughs, dintr-o regiune neîncorporată numită TR-90, pe malul lacului Dark Score. Odată ajuns acolo descoperă că fantomele îi pot bântui deopotrivă pe vii şi pe morţi, şi că răposata lui soţie ducea de o bună bucată de vreme o viaţă paralelă.

Mick Garris s-a făcut remarcat de-a lungul timpului printr-o relaţia aparte cu autorul din Maine, realizând mai multe ecranizări ale operelor acestuia, la unele dintre ele scenariul fiind semnat de însuşi Stephen King. Dintre ecranizări amintesc: Apocalipsa, Shining, Riding the Bullet, Desperation.

Sursa: Fangoria

Într-o notă mai ferice

Să lăsăm totuşi deoparte nervii cauzaţi de vidul din scăfârlia prezidenţială şi să ne concentrăm pe lucruri mai frumoase.

Cum ar fi anunţul pe care l-am tot amânat de câteva luni încoace. Acum însă e totul bine şi am undă verde! 🙂

Priviţi-i pe cei doi din poza de mai jos:

Ei bine, cei doi urmează să devină părinţi. 😀 Prognoza spune început de decembrie, ceea ce înseamnă că micuţul are deja patru luni şi un pic în burtica mamei. Iar după drumul făcut ieri la Cluj am aflat că e perfect sănătos şi că este… un băieţel!

What more can you ask for?

Semnat: tăticul Mircea. 🙂

Jigodia strikes back

După ce alaltăieri noapte n-am dormit mai mult de o oră legată, chinuit de-un stomac şi viscere năbădăioase, după ce ieri am zăcut toată ziua, încercând să-mi revin cât de cât, după ce-am izbutit pe la 10 seara să pun geană pe geană, numai ca pe la 4 noaptea să mă trezesc pentru a urca la volan, cu Linda alături, şi a pleca spre Cluj, unde aveam programare la 7 jumate pentru o consultaţie mai specială (e de bine, de foarte bine!), după drumul de întoarcere la peste 35 de grade (da, bine, aerul cordiţionat din maşină, cu freonul pe sfârşite, ne-a mai uscat năduşelile) – după toate astea ajung acasă şi deschid televizorul. Şi credeţi că m-a mai mirat secvenţa asta?

Jigodia e de neoprit. Lăsată-n libertate, e-n stare să rearanjeze şi graniţele continentelor, ba chiar şi să amestece limbile. Istoria o rescrie după cum îl taie capul – şi capul nu-l prea taie. E-n schimb o forţă a naturii. De neoprit, aparent. E ceea ce, cu un termen deja banalizat, s-a numit apocalipsă. El e Jigodia Apocalipsei!