Nimeni nu e vinovat de umorile noastre decât noi înşine. Omul nu e-o entitate ermetic închisă. E permeabil. Influenţabil. Fiinţa noastră se „molipseşte” uşor, pe nesimţite, fără să vrem, de lucrurile la care este expusă. Aşa încât fiecare poate alege să ducă viaţa pe care o doreşte. Trebuie doar să alegem vecinătăţile potrivite. Să nu ne lăsăm otrăviţi de produse media pestilenţiale, să nu ne abandonăm urechile siluirii de către orchestraţii inepte, să nu încurajăm prezenţa în apropierea noastră a persoanelor cu înclinaţii evident distructive, să alegem zâmbetul înaintea încruntării. Pe scurt şi puţin „corny” spus, să cultivăm binele. Greu la început, acest lucru va fi cu timpul tot mai uşor de făcut. Binele, în nenumăratele lui forme, ne înconjoară, doar că rumoarea răului, în forme infinit mai complexe şi mai ispititoare, îl ecranează. E, în cele din urmă, un exerciţiu de voinţă, exerciţiu care, odată stăpânit, se transformă într-un mod de viaţă. Suntem suma lucrurilor cu care ne hrănim fiinţa.

O poveste bună se recunoaște nu atât după intrigă, desfășurarea acțiunii, punctul culminant sau deznodământ – ca să păstrăm terminologia standard –, cât mai ales după build-up, adică, simplist spus, expozițiune. Paradoxal, în ceea ce mă privește, lucrul ăsta e valabil îndeosebi în cazul poveștilor cu suspans. Dacă partea aceasta e bine realizată, adică dacă personajele sunt credibil prezentate si motivate, dacă este descris un cadru funcțional, dacă premisele sunt bine indicate şi detaliile relevante se acumulează gradual si firesc spre declanșarea intrigii propriu-zise, atunci povestea cu pricina are șanse foarte mari de a mă câștiga drept tovarăș până la capăt, dispus fiind chiar să închis un ochi în cazul unor eventuale derapaje ulterioare.

A trecut mult timp de când n-am mai fost luat la rost în mod „oficial”. Astăzi, găsindu-mă singur în redacţie, un domn foarte bine acordat la viaţa culturală a urbei de pe malul Crişului Repede, participant în primul rând la orice manifestare coltorală, întotdeauna primul care pune întrebări elaborate, pe alături de subiectul dezbătut, şi la care, cel mai adesea, nu aşteaptă răspuns, acest domn m-a urecheat la figurat că-n sâmbăta ce trecu n-am luat parte la o expoziţie de artă la care domnia sa, desigur, a fost prezent. Şi-acum îmi pare rău că l-am repezit, că l-am făcut să se bâlbâie, să tremure şi să plece supărat. Nu înainte însă de a-mi pune sub nas toate broşurile, flyerele şi cărţile pe care astă-dimineaţă şi le-a îndesat în punga de 1 leu cu care astăzi va face turul redacţiilor şi instituţiilor orădene.