De Sărbători, plecat de acasă la rude, în altă localitate, rămân fără carte de citit. Şi iau din biblioteca nepotului un volum Patrimoniu. Un Gala Galaction, povestiri. Înainte de culcare, citesc vreo 5 proze. O revelaţie. Moara lui Califar, un exemplu de proză fantastică, ba chiar horror. Proză vânoasă, bine întoarsă din condei, cu efect, deloc fadă… De-atunci sunt ca în sevraj. Convins că am şi eu acasă acel  Galaction, la întoarcere văd stupefiat că m-am înşelat. Musai de vizitat un anticariat.

— • —

Chef de poveşti sfătoase, chiar duioase. De aceea, Poveste de iarnă de Mihai Zamfir. Goana prin Bucureştii anilor ’80 după cabine telefonice trezeşte amintiri personale, din copilărie. Continuă lectura →

Sistemul. Autorităţile. Instituţiile. Vorbe goale, simple invenţii lexicale care îmbracă unele nuclee umane cât se poate de individualizate. Când o ghişeistă te spurcă din priviri şi te pune pe o mie de drumuri pentru o flendură c-o ştampilă într-un colţ nu se cheamă că Instituţia îţi este potrivnică ori nefuncţională ori nereformată, ci doar că fiinţa X şi-a dorit să-şi răzbune ghinionul de-a umbri pământul pe cel asupra căruia are un dram de ascendent. La fel cum nici personajul solar care îţi zâmbeşte sincer şi te serveşte cu maximă amabilitate nu e semnul că Sistemul funcţionează. Autoritatea Statului Instituţional stă în buna creştere şi-n capacitatea de bună organizare a tuturor celor pe care acelaşi Stat Instituţional s-a îngrijit să-i crească întru susţinerea lui pe mai departe. Altminteri nu facem decât să ne împăunăm cu vorbe goale, ca nişte bannere frumos colorate atârnate peste sluţenia şi obida unor blocuri comuniste. Continuă lectura →

Aflu, nu mai reţin exact de unde, că Alexandru Ecovoiu plănuieşte un come back. Romanul se va chema După Sodoma. În proza lui Ecovoiu am intrat prin Sigma, un roman excelent, care mi-a deschis apetitul şi care m-a făcut apoi să trec într-o succesiune rapidă prin toate celelalte cărţi ale autorului (multe, dacă nu chiar toate, reluate în ultimii ani la Polirom). Cine nu l-a citit a pierdut mult din literatura română actuală. – Plus că autorul, ca fire, e pe sufletul meu: nu iese în faţă cu stridenţe, stă la locul său şi scrie, e-un izolat cu folos.

— • —

„Dacă vrei să fii liniştit şi să umbli cu lumea ta după tine, mergi cu căştile în urechi.” – Luiza Vasiliu, Dilema veche, nr. 422, în cadrul dosarului „Coloana sonoră a vieţii noastre”. Continuă lectura →