From Here to Eternity

Doina Ruști ― Mămica la două albăstrele
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză
Iași, 2013

Doina Ruști este genul de prozator care nu are cum să nu-ți placă. Proza ei vorbește pe limba ta, a cititorului de acum, din România anului de grație 2013. Iar subiectele pe care și le alege nu pot lăsa indiferent nici pe cel mai dezinteresat om.

Dacă până la acest roman, cele de mai sus se puteau doar intui, odată cu Mămica la două albăstrele va fi clar, cred, pentru oricine de ce cărțile Doinei Ruști au avut parte până acum de așa mare succes. Găsim aici, într-o formă aproape declarativă, intenția autoarei dintotdeauna: de-a folosi actualitatea imediată ca sursă de inspirație – și de a construi pe bazele ei, subtil, firesc, așa cum au făcut toți marii prozatori la vremea lor, subiecte cu semnificații universale/ universalizante. Nu e deloc ușor acest lucru, spectrul impresiei de fals, de sforțare pândește la tot pasul. Doinei Ruști îi reușește, însă, cu brio. Continuă lectura

Familia, nr. 3 (568)

Cu oarecare întârziere, semnalez apariția celui mai recent număr al revistei Familia. Luat cu traduceri și reviste de suspans, am neglijat în ultima vreme să anunț noile ediții ale venerabilei și, totodată, suplei Familii.

Avem așadar pe masă al treilea număr din acest an, care an este al 149-lea de la momentul în care nenea Iosifu Vulcanu s-a gândit să înființeze o revistă românească la Pesta! În scurt timp o să puteți descărca numărul de pe site-ul nostru, din arhivă. Până atunci să vă spun cam ce avem în sumar: Continuă lectura

Revista Familia, nr. 2/2012

Săptămâna trecută a venit de la tipar (cu „oareşce” întârziere–destul de mare, dacă ne gândim că puţin a lipsit să se întâlnească la poarta tipografiei cu noul număr) revista Familia, nr. 2 (februarie)/ 2012. Numărul de faţă a fost îngrijit de Alexandru Seres. Lui îi aparţine, aşadar, şi editorialul, Scrisoare către un prieten de departe.

Din numărul de faţă mai amintesc: rubricile statornice (semnate Gh. Grigurcu, Mircea Morariu, Traian Ştef şi nu-n ultimul rând Ioan Moldovan, tocmai sărbătorit, la 60 de ani, astă după-amiază aşa cum se cuvine în Sala Mare a Primăriei Oradea [şi sala a fost aproape plină!]), cronici de carte de Alexandru SeresMarius Miheţ, Dan-Liviu Boeriu şi Lucian Scurtu,un interviu cu C-tin Zaharia despre Cioran, poeme de Ionel Ciupureanu, proză de Daniel Vighi (fragment de roman), Ştefan JurcăAlexandru Muşina (fragment de roman), Horia Ungureanu, un fragment din romanul Tangou satanic de Laszlo Krasznahorkai (în curs de apariţie la Curtea Veche, în traducerea Anamariei Pop) şi, la urmă, ca de obicei, Parodia fără frontiere a neobositului Lucian Perţa.

Un număr consistent, cu multe texte plăcute minţii. Pentru cine nu are acces la revistă în forma ei tridimensională, internetul în virtualitatea lui vine ca o salvare. Cu un clic aici puteţi descărca pdf-ul acestui număr, direct de pe site-ul revistei.