Pierce Brosnan = Mike Noonan

Aşa umblă zvonurile. Că Mick Garris l-ar fi antamat deja pe Pierce Brosnan pentru a-l juca pe scriitorul-văduv Mike Noonan, în ecranizarea romanului O mână de oase, de Stephen King. Filmările vor începe în 6 iulie, în Nova Scotia.

Romanul, considera de mulţi a fi „perechea” altei cărţi a lui King, Povestea lui Lisey, aduce din nou în atenţie celebrul orăşel fictiv Derry, din statul american Maine. Mike Noonan, scriitor de ficţiune populară dar cu ambiţii mai mari, este aruncat în braţele suferinţei când, pe neaşteptate, soţia sa cade răpusă de o comoţie cerbrală în parcarea drogheriei locale. Frământat de gânduri şi suferind de-o acută criză de creaţie, el decide să se mute la fosta locuinţă conjugală de vară, cabana Sara Laughs, dintr-o regiune neîncorporată numită TR-90, pe malul lacului Dark Score. Odată ajuns acolo descoperă că fantomele îi pot bântui deopotrivă pe vii şi pe morţi, şi că răposata lui soţie ducea de o bună bucată de vreme o viaţă paralelă.

Mick Garris s-a făcut remarcat de-a lungul timpului printr-o relaţia aparte cu autorul din Maine, realizând mai multe ecranizări ale operelor acestuia, la unele dintre ele scenariul fiind semnat de însuşi Stephen King. Dintre ecranizări amintesc: Apocalipsa, Shining, Riding the Bullet, Desperation.

Sursa: Fangoria

Turnul Întunecat 8 apare în primăvara lui 2012

Am văzut ştirea deja de câteva zile, dar astăzi am dat peste ea şi-n Guardian, unde Alison Flood mai şi detaliază niţel.

Mai exact, ce-a transpirat este faptul că Hodder&Stoughton, editura britanică la care e arondat King, a anunţat că The Wind Through the Keyhole, al optulea volum din seria Turnul Întunecat (a cărui acţiune se petrece – aviz cititorilor români – chiar între volumul 4 şi 5, adică unde ne aflăm noi acum cu traducerea), a fost achiziţionat pentru lansare în primăvara anului viitor.

Asta poate însemna doar că ediţia americană va vedea lumina tiparului fie înainte de asta, poate chiar în primele luni ale anului, fie – mai probabil – odată cu ediţia britanică.

În orice caz, este vorba de o poveste în poveste, care – spun editorii – poate fi citită independent de restul seriei, şi tratează întâmplările prin care trec Roland şi prietenii lui după ce părăsesc palatul lui Oz, unde se încheie Vrăjitorul şi globul de cristal, şi până ajung la periferia lui Calla Bryn Sturgis, unde începe Lupii din Calla.

Un alt amănunt dat în vileag ţine de dimensiunea romanului: nu va fi atât de mare ca volumul 7 (care bate spre mia de pagini), dar nici atât de scurt ca volumul 1 (care abia-abia ajunge la 300). Înţelegeţi voi ce vreţi din asta. 🙂

Pachetul promoţional „Turnul Întunecat”

Cuprinde primele patru volume din serie, însumând 1969 de pagini marca Stephen King. Eu încă aştept să pun mâna pe volumul 4, Vrăjitorul şi globul de cristal, şi să strig Este!, dar sunt sigur că toate patru arată foarte bine – o scară a măgarului în grosime 🙂 – alăturate, pe raftul bibliotecii.

Cine le vrea pe toate are acum ocazia să le ia la un preţ foarte bun; doar 110 lei şi câţiva bănuţi. Clic pe poza de mai jos, cumpăraţi cu încredere şi primiţi toate mulţumirile subsemnatului pentru 12% din ce plătiţi editurii. 😀