Arhive pe autori: Mircea Pricăjan

Vârsta cristică

Adică 33. Am atins-o. Aș putea spune: Now my work is done. Crucify me! Dar n-o spun. Pentru că ar fi o minciună, iar niciun self-respecting Crist n-ar păcătui într-atât.

Lăsând glumele religioase la o parte, mă bucur că mă aflu în locul și situația actuală la această încă deloc venerabilă vârstă. Ăsta da, mi se pare un miracol. Unul self made, ca toate miracolele serioase. Le sunt recunoscător pentru asta tuturor celor care m-au sprijinit, în toate felurile posibile. Se știu ei bine. Suntem suma oamenilor pe care i-am întâlnit, zice-o vorbă bună. Iar eu am avut norocul de-a întâlni, by birth or by chance, aproape numai oameni faini. Ca urmare, și din mine ieșit-a om fain, nu? 🙂

Floreat me!

P.S. Dacă vreți Culoarul morții, mai aveți la dispoziție doar câteva ore. Licitația e în plină desfășurare!

SIM 60

Astăzi, criticul literar Ion Simuț împlinește 60 de ani. Îi doresc, evident, toată sănătatea și multă fericire. În viitorul număr al revistei Familia veți putea citi un grupaj dedicat acestei aniversări. Am scris și eu un scurt comentariu despre întâlnirea mea cu Sim, comentariu din care redau mai jos o bucățică:

Mi-amintesc bine că, în liceu fiind, deci cândva prin 1997, am scris primul meu articol de presă (pentru revista liceului, Lăzăriștii) despre o carte a lui Ion Simuț. Nici mai mult, nici mai puțin. Țin la fel de bine minte titlul ei: Un critic sagace. La Biblioteca Revistei „Familia” tocmai apăruse monografia Rebreanu dincolo de realism și, prin cine știe ce concurs de împrejurări, îmi procurasem cartea, ba chiar participasem la lansare și primisem pe ea o dedicație. Lucru ciudat, recunosc, întrucât la vremea aceea nu eram un mare pasionat de critica literară (nici acum nu sunt!). Totuși, pentru ca lucrurile să evolueze în logica redată mai sus, câteva amănunte importante și-au dat mâna.  Continuă lectura →

From Here to Eternity

Doina Ruști ― Mămica la două albăstrele
Editura Polirom, Colecția Ego. Proză
Iași, 2013

Doina Ruști este genul de prozator care nu are cum să nu-ți placă. Proza ei vorbește pe limba ta, a cititorului de acum, din România anului de grație 2013. Iar subiectele pe care și le alege nu pot lăsa indiferent nici pe cel mai dezinteresat om.

Dacă până la acest roman, cele de mai sus se puteau doar intui, odată cu Mămica la două albăstrele va fi clar, cred, pentru oricine de ce cărțile Doinei Ruști au avut parte până acum de așa mare succes. Găsim aici, într-o formă aproape declarativă, intenția autoarei dintotdeauna: de-a folosi actualitatea imediată ca sursă de inspirație – și de a construi pe bazele ei, subtil, firesc, așa cum au făcut toți marii prozatori la vremea lor, subiecte cu semnificații universale/ universalizante. Nu e deloc ușor acest lucru, spectrul impresiei de fals, de sforțare pândește la tot pasul. Doinei Ruști îi reușește, însă, cu brio. Continuă lectura →