Cer puțin cam acoperit, vânt cu bătaie suportabilă și nici țipenie în jur pân-am ajuns la un soi de vale și-am început să coborâm și atunci, de pe costișa opusă, de la un adăpost încropit în chip de stână, au început să hămăie dulăii, dar Ares nici nu i-a băgat în seamă, ceea ce mi-a spus că ori erau legați și nu puteau să ajungă la noi, ori doar ne salutau și, fiind ei cam nevorbiți, părea că se răstesc; în orice caz, am schimbat direcția și-am dat roată dealului, am ajuns în partea dinspre Biharia, unde-am întâlnit vestigii de garduri și-o plăcuță ruginită, bătută-n cuie pe un pom sălbăticit, pe care scria că e proprietate privată, așa că am grăbit pasul pe lângă livezile de meri în floare, am văzut o pasăre, ne dădea târcoale înotând pe cer contra curentului, ceva mai încolo m-am oprit puțin la buncărul de tragere rămas din timpul războiului al doilea, motiv de bucurie pentru Ares, care, ajuns acum la vârsta a treia, a-nceput să obosească mai repede, așa că s-a culcat atunci în iarbă preț de trei bătăi de inimă, după care am luat-o-napoi spre casă cu gândul la o salată de roșii cu telemea sărată.