Dovezi că-n lumea asta mare și lată există echilibre am tot avut, dar acum, abia acum constat încă unul cât se poate de stupefiant: după ce m-am decis printr-un capriciu să las barba să crească, tot dintr-un capriciu m-am decis să tund părul. I mean, să-l tund cu adevărat! Treapta 3 sau 4, like. Așa cum nu l-am mai avut din anul eclipsei, ’99, de s-au scandalizat delicat și civilizat toți cei dragi. Ei bine, acum sunt mai liniștit. Am înțeles că-n spatele deciziilor mele aparent capricioase stă echilibrul situației demografice a părului de pe căpățâna mea. Fiindcă, vedeți voi, armonia universală pornește de la lucruri mărunte ca acesta. Dacă e să fie pace într-un colț al lumii, într-altul nu poate să fie decât război. Dacă e ca un copilaș din Africa Sub-sahariană să primească un bob de linte în plus la prânz, undeva în Luxemburg un bucătar celebru trebuie să omită trei grame de caviar din comanda unui client. La fel, mutatis mutandis, dacă e ca barba lui Mircea din Paleu să crească, undeva la polul opus al capului său trebuie să se petreacă o defrișase. Limpede ca bună-ziua.