Cu toată convingerea, înainte!

Nu-mi dă mâna să fiu tranșant aproape niciodată. Zilnic se lansează subiecte noi și zilnic văd păreri săpate-n piatră, oameni care le exprimă cu convingerea sinceră că impresia lor e singura valabilă, iar cealaltă, doar fiindcă vine de la altcineva, e-n mod evident eronată. Siguranța asta a gândului exprimat mă sperie, în momentul doi, după ce fac un pas în spate, după ce mă scutur de efectul imediat la care nu reușesc să fiu imun. Într-o primă fază-mi vine să aplaud opiniile astea ritoase, mai ales când par a se suprapune convingerilor mele, îns-apoi, din fericire, (încă) vine clipa de luciditate, contragreutatea care-mi place să cred că mă echilibrează de cele mai multe ori. Fiindcă nu poate fi posibil ca un om, indiferent de construcția lui educativă și culturală, să aibă soluții la toate problemele zilei. E inuman ca impresiile oricui să capete forma unor ucazuri. E sfidător la adresa celorlalți, care, chiar dacă gândesc la fel, își păstrează o doză de îndoială. Remarc în ultimul timp instaurarea acestei maladii, fără doar și poate pornită din logica „dezbaterii” din programele televiziunilor de știri, o maladie care toarnă în venele victimei magma convingerii supreme și cât ai clipi îi cimentează întreaga structură, îl transformă într-o efigie interioară pe care și-o expune cu dangăt de gong, peremptoriu, fără nicio ezitare și fără a clipi. Oamenii fără îndoieli și fără rețineri par a fi rezultatul anilor din urmă, anii descătușării expresiei de sine debutați de exemplul mediatic și desăvârșiți de mediul online. Normal, atunci, că instanțele probate în timp își pierd din acoperire și vocea lor, aproape-ntotdeauna conținând doza necesară de relativitate, nu mai înseamnă nimic în corul glasurilor de oțel.


Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile cerute sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s