Destul de multă vreme am trăit prostește cu impresia că lucrurile au o singură față normală și că toate celelalte interpretări sunt denaturări forțate cu bună știință sau, cel mult, involuntar. Credința asta anula orice dezbatere, arunca în aer fundamentele dialogului în contradictoriu și, curios lucru, îmi dădea o pace suverană care mă predispunea, evident, și la cele mai negre revolte: cum e posibil ca o explicație în mod clar corectă să poată fi răstălmăcită și opusul ei, demonstrat cu lejeritate a fi normă imuabilă? Inimaginabil! Pe ce lume trăim?! Păcatele tinereții… În fapt, marele farmec al lumii noastre e capacitatea realității de-a nu se arăta otova prin ochii tuturor. Diversitatea abordărilor și  a interpretărilor asigură dinamica vieții, ține lucrurile în mișcare, întreține curgerea timpului însăși, oferă rațiunea speranțelor de tot felul. Faptul că unii văd în dorința Statului de achiziționare a sculpturii lui Brâncuși Cumințenia pământului o dovadă clară de patriotism necesar, un gest și așa prea mult timp amânat, iar alții socotesc că asta e doar o fandoseală, superfluă ca orice fandoseală, că avem acum alte priorități pe agendă sau, dimpotrivă, indiferența totală a altora față de-acest subiect nu face decât să hrănească spiritul colectiv prin exacerbarea celui individual. În definitiv, orice lucru poate fi privit din mai multe unghiuri și fiecare imagine poate fi la fel de justificată ca oricare alta – și este doar o decizie personală, sprijinită pe cei mai personali factori, aceea de a te așeza într-o vecinătate anume față de obiectul discutat. Ce n-ar trebui să uităm niciodată, oricât de aprigă ar deveni dezbaterea, este că-ntotdeauna faptele sunt tridimensionale, în vreme ce noi, unu luat câte unu, avem acces, cei mai mulți, doar la o vedere unidimensională a lui. Ideal ar fi să acceptăm până la urmă suprapunerea perspectivelor, căci doar așa vom obține o imagine cât mai apropiată de aceea cu adevărat… adevărată. Îns-acest ideal este, la rândul lui, o naivitate tot atât de mare cum era impresia mea prostească de la vârsta idealurilor naive prin excelență. Cu o diferență de poziționare: acum, idealul meu s-a maturizat, are cu două dimensiuni în plus. Ceea ce, în cazul lui, îi întărești cu atât mai mult definiția!