Nu suntem dotați pentru a înțelege bine momentul atunci când el e viu, nu îl percepem ca atare pentru că încă trăim sub imperiul momentului care a trecut, tragem după noi o dâră de clipe moarte, mintea noastră depune eforturi mari ca să vină în prezent și niciodată nu reușește pe deplin, prezentul e catafalcul trecutului, e greu apăsat de resturi ce-au să dispară curând, de aceea înțelegem mai bine momentul doar când veghem la căpătâiul lui, îl rememorăm sau îi studiem chipul încremenit într-un instantaneu, abia atunci îl așezăm la justul lui loc, scuturat de lestul clipelor anterioare, el își arată adevărata față, senină sau posacă sau apatică sau zglobie, și de aceea, dacă am putea privi prezentul din viitor, decantat de perspectivă, iar nu încărcat de grohotișul trecutului recent, am trăi mai corect, am ști ce îl face important, unic, vrednic să rămână și ce din el este pleavă de gânduri, impresii și griji mărunte rămasă de la recolta anterioară.