Sunt atât de multe lucruri de care nu o să am habar niciodată pe lumea asta și pe care mi-ar plăcea enorm să le cunosc în amanunt, să le studiez temeinic, pictura, muzica clasică, civilizațiile antice, o seamă de științe, astrologia, de pildă, antropologia ori viața ascunsă a oceanelor, curiozitatea e fără margini și e dezarmantă certitudinea că niciuna dintre acestea nu-mi este accesibilă ca timp, căci oricând aș începe să aprofundez ceva, altă disciplină m-ar face să regret că o neglijez, și nu am pur și simplu timp pentru atâtea, pentru toate, și atunci mă întreb cu câtă probitate pot folosi informații fatalmente generale din aceste lumi necunoscând încrengătura evoluției lor, locul lor în țesătura întregului, neînțelegându-le, deci, pe deplin, cât de ipocrit pot să fiu când enunț ritos lucruri care, inevitabil, se sprijină pe necunoașterea mea, toate lucrurile, în definitiv, fiindcă totul se leagă de tot, iar eu… iar noi, cu toții, ne jucăm permanent de-a oamenii mari, argumentăm cu frânturi de adevăruri, ne contrăm și suntem gata să ne lichidăm reciproc pentru idei pe care le susținem copilărește în orb, convinși însă că le vedem limpede, că le stăpânim, cu toate că mintea noastră a fost și este și cel mai probabil va rămâne doar un burete în care se adună praful lucrurilor, nimic mai mult.