Când scriu și mai ales când mă gândesc la următoarea frază am descoperit că simt nevoia să mușc din mine: îmi rod unghiile, îmi ciupesc cu dinții pielea de la colțurile lor, trag cu incisivii pe ele, le amestec praful cu salivă și îl înghit, sfâșii cuticulele… La capătul unei ore de scris, deși am aceeași greutate ca la început, ea este altfel distribuită. În timp ce recitesc textul, în stomac deja se desfășoară procesul de descompunere a propriei mele materii: de acele părți m-am lepădat, le-am rupt din mine și le-am consumat pentru ca textul să ia naștere.