Ce formează un om? Vă spun ce şi-a lăsat cel mai tare amprenta asupra mea.

Înainte să descopăr literatura (pe la 12-13 ani), am descoperit muzica rock. Prin intermediul ei am avut acces inclusiv la literatură (v. nenumăratele piese inspirate din cărţi de căpătâi), dar, mai presus de orice, am avut acces la limba engleză. Graţie muzicii rock am îndrăgit engleza.

În epoca pre-internet, pre-televiziune nonstop, corespondam prin poştă cu alţi rockeri, făceam schimb de versuri ale formaţiilor noastre preferate. Cu ele în faţă ascultam apoi iar şi iar piesele lor, memorând de multe ori cuvintele motamo, fără a le înţelege sensul. Treptat însă, fără efort, sensurile au venit, s-au format în mintea mea natural, ca o sămânţă din care ies mlădiţe. Atunci am înţeles că băieţii aceia zbuciumaţi şi zgomotoşi chiar aveau ceva în cap. Că muzica lor e mai mult decât sunet şi că armonia, aşa bizară cum poate părea pentru un neiniţiat, dublează de fapt un mesaj cât se poate de profund.

Aşa că vă spun cu mâna pe inimă: dacă nu era muzica rock în viaţa mea, sigur-sigur nu ajungeam cel care sunt. Aş fi trăit mult mai sărac spiritual.

Bun, şi acum să-l mai ascult o dată (a câta?) pe Ozzy cu „Killer of Giants”.