Ce-l face pe un autor să aştearnă pe hârtie o poveste pe care oricum şi-a depănat-o deja în minte e un fenomen pe care l-aş numi „deraiere”. În drumul ei spre concretizare, ideea abstractă iese, din fericire, în decor.

Aşa se face că, dacă în intenţie protagonistul trebuie să ajungă din punctul A în punctul B cu trenul, în practică el face drumul cu maşina. Şi nici nu mai ajunge la destinaţie!

Ergo: povestea din mintea autorului şi povestea pusă de autor pe hârtie sunt două lucruri înrudite, dar diferite. Şi autorul, curios din fire, vrând şi el să afle ce se întâmplă „cu adevărat”, se aşează la masa de scris.

Pentru că *adevărata* poveste nu este cea din mintea lui, ci doar aceea ajunsă pe hârtie. Povestea povestită. Povestea împărtăşită. Povestea dăruită.